Suntem în fiecare zi martori la tot felul de încrâncenări în politică și în viața publică românească, acestea atingând paroxismul în ultima vreme, din păcate, tonul tensiunilor fiind dat de la vârfurile de putere ale instituțiilor statului, cu precădere de la actualul Președinte, care moștenind apucăturile de cârdășie și îmbățoșenie ale impostorului T. Băsescu, continuă a promova politica partinică de gașcă, orchestrând plotogăriile cu de toate, în detrimentul evident al intereselor țării și ale cetățenilor români. Și uite așa, în loc să intrăm în normalitate, precum mișcările pe tablă de șah, într- o zoaie de lichelism dirijat, ne pridudesc și televiziunile cu showu-rile lor îmbârligate ceas de ceas și seară de seară, fiecare în parte în slujba, adeseori a “dracului împelitat” și al propriilor interese, care nu fac altceva decât să manipuleze și să altereze o stare de spirit, care deja a devenit extrem de tensionată în țara noastră.
Or, dacă, după dec ’89 nu am avut mai deloc parte de liniște, de niște repere de conducători și politicieni de seamă, adevărați, care să schimbe în bine societatea românească, au admis în schimb cu “voie și fără de voie” jefuirea și distrugerea țării de către tot felul de “prestidigitatori” care, la adăpostul unor demagogii meșteșugite, cu și de nuanța occidentală au reușit de faca praf și pulbere România. Așa am fost îngenuncheați treptat ca entitate statală și aduși în postura de slugă la stăpâni, iar cetățenii români, chiriași în propria lor țară. Din păcate, pe acest rect de bilanț, mai cu seamă al nerealizărilor din politica internă, s-a deteriorat vizibil și politica externă a României, chiar dacă ne lăudăm cu statutul de țară-membră a Uniunii Europene. Căci dincolo de niște zâmbete de fațadă venite din acest spațiu euroatlantic, putem să nu îngrijorăm ca în imediată apropiere a granițelor României, pierzând și prieteniile vechi (vezi cazul Serbiei), inflamarea unor potențiale conflicte și agresiuni în regiune pot provoca țării noastre imprevizibile probleme-capcană, vizavi de suveranitatea și unitatea noastră teritorială?
În această direcție, nu este cunoscută miza dușmăniilor din politica externă a Ungariei, având vârful de lance chiar în mijlocul României, după cum toxicul tandem Dodon (ov)-Putin lucrează de zor la denigrarea țării noastre, răstălmăcind, după capul lor, aburit de “votcă și de venin” istoria străbunului nostru spațiu carpato-danubiano-pontic. Și atacurile la adresa României nu încetează o clipă, pentru că acestea vin și dinspre Bulgaria și Turcia, ambele cu interese comune la Marea Neagră, dar având și relații speciale cu Rusia. Ajungem de aici la Serbia, despre care făceam vorbire și avem a constata că poporul sârb mândru și vertical, nu uita, chiar dacă se face că iartă, implicarea României, prin punerea la dispoziție a spațiului său aerian, facilitând desfășurarea bombardamentelor SUA (1999) asupra teritoriului sârbesc. Iar dacă a existat cândva o prietenie sinceră româno-iugoslavă, este greu de crezut că aceasta se va mai reface vreodată. Eventual este posibilă, dar cu o foarte mare greutate și cu sincere legături de colaborare și cooperare bilaterală. Or, cu politicieni și în special cu niște șefi de stat de teapa lui T. Băsescu sau K.Iohannis, de calitate second hand și o moralitate îndoielnică, România nu va putea contracara pericolele venite dinafară (dimpotrivă, ei dezbină națiunea?!), de unde se țin lanț si gafele diplomației românești, incapabilă să abordeze corespunzător și să aibă sub control principalele probleme care există între România și țările vecine și nu numai. Inclusiv, în privința normalizării relațiilor noastre bilaterale cu Rusia, pentru că în aceste vremuri tulburi pentru întreaga omenire, am ajuns iarăși în situația ingrată și chiar disperată, după care doar Marea Neagră ne este un prieten adevărat. Numai că și aici, bogățiile subsolului acestei mari sunt deja arvunite de alții, iar Rusia este la doar câteva sute de kilometri distanță de hotarele noastre atât de nesigure, la fel Turcia și alte seminții puternice, venite de aiurea cu interese acaparatoare în această zonă fierbinte.
Mai mult decât atât, dacă din bățoșenia sau neghiobia unor diriguitori postdecembriști, nu s- a reușit securizarea externă a țării noastre, inclusiv printr-o relaționare normală cu Federația Rusă, iată că și cei de la U.E. nu ne percep (și din aceleași motive!) decât ca o entitate statală neglijabilă, de regulă făcând abstracție de România în luarea marilor decizii (contează și primează interesele economico- politice ale marilor puteri și mai deloc ale statelor mici și slab dezvoltate). Și cam la fel se întâmplă și în NATO, unde eforturile țării noastre sunt peste potențialul său economic, iar după cum decurg evenimentele pe plan mondial și mai ales al schimbului de putere de la Casa Albă din SUA, se pare că și americanii sunt acum prea departe de noi, chiar dacă se folosesc, dar pentru interesele lor de bazele militare de la Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Deveselu, ș.a.m.d. Franța refuză și ea să mai fie avocatul României, în vreme ce italienii nu ne mai au nici ei la inimă, chiar dacă sutele de mii de români pripășiți pe acolo, le fac muncile cele mai grele și umilitoare, aducându-le peninsularilor importante beneficii și mulți bani la bugetul statului italian. Și astfel de exemple deloc îmbucărătoare pentru țara noastră ar putea continua, iar în cea mai mare parte, vina pentru toată această nefericită stare de lucruri aparțin diriguitorilor de la București, care după dec ’89 au aruncat în derizoriu și politica externă a României, actuala noastră diplomație, gâfâind astăzi pe toate meridianele lumii. Or, de aici și gravitatea realităților, siguranța națională a țării noastre fiind mai vulnerabilă ca oricând.
Cu toate aceste avertismente ce planează de pretutindeni deasupra României, se vede treaba că second-handiștii care conduc la vârf structurile instituționale ale statului continuă să se dea în spectacol, pe cât de pervers, pe atât de ticăloșit. Pentru astfel de personaje, din păcate, unele mandatate prin vot popular (persistă la români această naivitate bolnăvicioasă!) de atâția amari de ani, nu există interes național, ci interese obscure de partid, personale și de clan, alimentate continuă de aroganță și mitocănie, de ură și răzbunare feroce, de dezbinare a națiunii române, ușurându-le altora din afară terfelirea demnității, unității și siguranței noastre naționale. Iar la cele ce se petrec astăzi, cu stupoare în România, vizavi de justiție, lipsită tot mai mult de credibilitate, așijderea cu serviciile speciale, ș.a.m.d, cea mai mare contribuție de vină o au “creatorii” actualului sistem, construit pe pilonii statului de tip polițienesc, al manipulării și șantajului fără scrupule, apărând interesele subterane ale cârdașilor dinlăuntru și din afară. Or, pentru asta nu sunt de vină nici magistrații, nici generalii din servicii, sau politicienii, ci impostorii de teapa acestui T. Băsescu-un personaj ticălos și atât de nociv pentru România, care a reușit în mandatele lui de președinte al țării să formeze, dincolo de prevederile legale, constituționale osătura unui angrenaj de putere, bazat pe minciună și înșelătorie. Iar imperatorul Iohannis îl copiază întrutotul pe perniciosul sau predecesor și din aceleași interese meschine menține și se foloseste de un astfel de sistem, blocând și acesta cu o mârlănie nebănuită repunerea țării pe un făgaș de normalitate. Altfel spus, continuă aceeași politică de dezbinare și de război româno-român, refuzând cu o încăpățânare diabolică a fi un integrator al națiunii române. Apoi, președintele Iohannis, obsedat de apartenența țării noastre la NATO, tot ne vorbește de creșterea bugetului pentru întărirea sistemului național de apărare, dar nu vrea să înțeleagă că securitatea cetățeanului român este la fel de importantă, ceea ce presupune un lucru elementar, din păcate imposibil de înțeles de către acest herr Klaus. Adică, păstrarea cu sfințenie a unui echilibru între libertățile cetățenești, justiție și atribuțiile constituționale ale structurilor de putere în stat, laolaltă, într-o deplină unitate și solidaritate, dacă se dorește sincer a fi apărată ființa poporului român. Altfel, acest permanent război fraticid va continua să provoace vraiște în țară, ceea ce, gândindu-ne serios dacă nu cumva asta se dorește, cu atât mai mult cu cât în cei peste doi ani de președinție, K. Iohannis nu a făcut mare scofală în privința “României, lucrului bine făcut”, dimpotrivă, a apărat cu “strășnicie” interesele altora, sacrificându- le pe ale României, dar peste care se vrea a fi atotstăpânitor. În fine, citind recent din snoavele unui mucalit din presa autohtonă, care “remarca”, punându-și singur întrebarea: “de ce ne ocolesc urmașii lui Bin Laden?” (ferească- ne bunul Dumnezeu !), în vreme ce peste tot în lume, aceștia seamănă acte de groază, ucigând oameni nevinovați? Păi tot jurnalistul răspunde, constatând cu amărăciune faptul că românii se pârlesc singuri, reciproc, nu de acum și de aproape 30 de ani, distrugând și lăsându-și țara în paragină. Și atunci cine este de vină că nu se reconstruiește și nu se dezvoltă în liniște și prosperitate România, ba se mai inventează și alte metode care ne dau cu totul peste cap ca entitate statală în această parte de lume. Și cu siguranță, după cum mai spuneam, pentru că nu am avut și nu avem lideri politici și conducători de anvergură, adevărați, iubitori de neam și de țară, ci doar niște exponenți de putere anoști, care au făcut din incompetența lor, din rea-credință și adeseori din interese obscure, harcea- parcea atât politica internă, cât și pe cea externă a României. Dar să dea bunul Dumnezeu să nu am dreptate, măcar de aici încolo, existând pe undeva o licărire de speranță… Doamne, ocrotește-i pe români.
Vasile Irod
