Politica-i pe voturi! Decizie: Vor fi rași toți!

2642

Partidul Mișcarea Populară și-a propus să obțină un scor de peste 10% la alegerile locale. Președinții de filiale „care nu înțeleg că politica se face pe voturi” vor fi demiși, a anunțat președintele Eugen Tomac.
„Urmează o perioadă încărcată, abia s-a încheiat o campanie grea, dar testul suprem îl dăm la alegerile locale. (…) Îi felicit pe toți cei 130 de președinți din întreaga țară care au obținut în localitățile lor scoruri cu două cifre. (…) S-a demonstrat că acolo unde există implicare și seriozitate, PMP poate obține un scor cu două cifre și acesta trebuie să fie obiectivul nostru pentru alegerile locale al PMP – un scor de peste 10%”, a anunțat Eugen Tomac, la Colegiul Național al PMP de la Sinaia.
Liderul PMP va merge, în perioada următoare, în organizațiile din teritoriu cu un mesaj clar. „Cu acest mandat plec în următoarea perioadă prin organizații. Să înțelegeți că logica asta că «merge și așa» nu mai ține. Vom rade toți președinții care nu înțeleg că politica se face pe voturi. Nu am nevoie nici de scuze, nici de replici neputincioase, am nevoie de performanță și un partid politic sănătos poate face performanță și poate crește în ochii românilor atunci când liderii noștri cred în programul nostru, cred în mesajele pe care le promovăm, cred că aducând oameni valoroși, noi, lângă PMP, putem face performanță, nu o să am niciodată pretenția să obținem un scor cu 2 în față în județe, unde este greu să obții acest lucru, dar un scor cu 1 în față (…) se poate obține, așa cum au demonstrat peste 130 de colegi din țară”, a mai adăugat Tomac.
Liderul PMP a precizat că nu se poate ca în organizații unde obții 30 de voturi în 2016, să obții tot 30 de voturi în 2019. „Acolo e limpede că președinții nu și-au făcut treaba și nu-i mai putem păstra”, a mai spus Tomac.
PMP Gorj a obținut la alegerile europarlamentare circa 6% din voturi. În primul tur al alegerilor prezidențiale, candidatul PMP, Theodor Paleologu, a smuls la Gorj puțin peste 5% din sufragii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here