
,,se intitulează”: Iliescu, Constantinescu, Udrea, Ponta, Roman sau Blaga. Din păcate, aceştia nu au grade de rudenie cu aceşti cunoscuţi politicieni, unii foşti şefi de stat, ci, dimpotrivă, sunt persoane modeste care nu fac politică decât, poate, doar din faţa televizorului.
Ion Iliescu, Petre Roman şi Elena Udrea sunt câţiva dintre politicienii foarte cunoscuţi la nivel naţional care au legături, doar, în privinţa numelui cu câteva sute de târgujieni. Din păcate, la nivel de municipiu, toţi aceşti trei politicieni sunt întrecuţi de unul care a fost la cârma ţării. Este vorba de Emil Constantinescu. Conform unor date furnizate de Direcţia Publică Locală de Evidenţă a Populaţiei Târgu-Jiu, cei mai mulţi cetăţeni care se pot mândri cu numele unor oameni politici celebri, sunt „Constantineştii”. Aceştia sunt în fruntea topului, un număr de 172 de târgujieni având numele de familie Constantinescu, identic cu numele de familie al fostului şef de stat.
Blonda de la Cotroceni, pe locul doi în top

De asemenea, 83 sunt târgujienii care au coincidenţă de nume cu preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
La polul opus, în topul numelor celebre, se află Blaga şi Ponta. În buletinele a doar trei târgujieni se regăseşte numele de familie al deputatului PSD, Victor Ponta. Alţi nouă sunt cei al căror nume, Blaga, trezeşte interesul unor altora mai puţini norocoşi care au nume comune şi nu de răsunet, iar târgujienii care au puţin din faima democrat-liberalului fiind chiar în „trend” cu moda politică.
Geoană şi Băsescu, o raritate
Din păcate, câştigător al alegerilor prezidenţiale la Gorj, Mircea Geoană nu are adversari şi pierde detaşat la acest capitol în municipiul Târgu-Jiu.
Niciun cetăţean nu poartă numele acestuia, dar nici al conducătorului ţării, Traian Băsescu. Astfel, cei doi se luptă şi în prezent, însă la un scor nul, cel puţin la nivelul oraşului lui Brâncuşi.
Izabella MOLNAR