Politică de contrabandă

Ceea ce se întâmplă în Parlamentul României este regretabil, condamnabil şi profund antinaţional. Sistemul de alegeri uninominal este un fel de cancer al democraţiei cu nenumărate metastaze în lumea interlopă.

De aceea, Acţiunile lui Traian Băsescu, unele validate, între care amintim reducerea numărului de parlamentari la 300, altele în aşteptare, cum este regionalizarea ţării, ar putea fi justificate dacă partidele politice naţionale ar avea o identitate de sine stătătoare, o rezervă de cadre care să asigure promovarea valorilor şi nu a proştilor şi mai ales lipsa de educaţie democratică a majorităţii românilor. Ei au venit dintr-un timp în care pentru a munci nu aveau nevoie să gândească, la fel s-a întâmplat şi cu liderii lor ajunşi politicieni. Nenorocirea s-a perpetuat pentru că şi noii veniţi în politică au fost spinări de cauciuc, oameni fără caracter şi fără verticalitate. În România se practică o politică de contrabandă. Aspirantul la calitatea de parlamentar îşi pregăteşte o echipă de cumpărători de voturi care se adresează naivilor cu conştiinţele afectate de situarea în păturile de jos ale societăţii, cărora le cumpără voturile pe te-miri-ce. Faptul că populaţia nu se prezintă la vot decât într-un număr foarte mic, reprezintă un mare avantaj pentru contrabandiştii politici al căror efort financiar şi mediatic nu necesită prea multe eforturi financiare. Pe de altă parte, datorită vechii legi, o bună parte dintre câştigătorii de drept ai mandatelor de parlamentar au fost deposedaţi de victorii, ca urmare a unor legi clientelare. În Gorj acest lucru s-a întâmplat într-un colegiu senatorial şi în două sau în trei colegii de deputat, lăsând la o parte faptul că din 60.000 sau 190.000 de alegători, la vot s-au prezentat mai puţin de 50%. Orice parlamentar poate lua decizia migraţiei politice, motivând faptul că el nu aparţine unei majorităţi, ci unui procent întâmplător pe care alegătorii nu l-au acordat partidelor, ci candidatului. Reducerea numărului de parlamentari şi alegerea lor din primul tur de scrutin poate ajuta poporul român să nu mai strice atâta orz pe gâşte, în sensul că o campanie electorală pentru un număr redus de parlamentari poate fi mai ieftină. Ea nu va fi în nici un caz reprezentativă pentru naţiune. Cel de-al doilea proiect prezidenţial al regionalizării vizează distrugerea fiefurilor de partid, pentru că nu trebuie să uităm faptul că în judeţe puterea este deţinută de consiliile judeţene, iar în Gorj social-democraţii deţin această putere din 1996 încoace şi este greu de crezut că după atâţia ani puterea se poate pierde. În plus, în fiecare judeţ Consiliul Judeţean şi structura sa eligibilă şi funcţionărească consumă o bună parte din bugetul unităţii administrative. Regionalizarea ar permite o economie esenţială prin desfiinţarea structurilor judeţene, dar în acelaşi timp ar da o lovitură teribilă partidelor politice ai căror susţinători s-ar împuţina, pentru că nu ar mai avea mobilul susţinerii politice – funcţiile oferite de partid. Pentru românul de rând, regionalizarea nu ar fi un impediment, întrucât puterea ar trebui să găsească soluţii de a conduce ţara. Despre conducerea de la distanţă vom vorbi foarte curând.

Constantin Bunilă