Poliţia Târgu-Jiu cercetează scandalul în care a fost implicat nepotul lui Gagiu

433

IMG_7311Persoanele implicate în scandalul care a avut loc luni seară sunt cercetate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu pentru lovire, vătămare corporală şi pentru port şi folosire de obiecte contondente şi tăioase, după ce victimele agresiunii care s-ar fi derulat chiar lângă Parcul Central al oraşului şi apoi în zona Bicaz, au depus plângere împotriva agresorilor.

Una dintre victime susţine că unul dintre agresori este chiar nepotul executorului judecătoresc Nicolae Gagiu, şi nu fiul cum s-a vehiculat cu o zi în urmă. Împotriva persoanelor acuzate se desfăşoară acum cercetări, agresorii fiind în libertate. Poliţiştii aşteaptă şi concluzia medicilor legişti, victimele fiind analizate de specialişti, ieri dimineaţă. Unul dintre cei loviţi în altercaţia de luni trebuia supus miercuri unei intervenţii chirurgicale, el având maxilarul rupt.

Târgu-Jiu, luni noaptea. Două grupuri de tineri au o altercaţie, verbală, în zona Parcului Central. Patru dintre aceştia urcă în maşina deţinută de una dintre victime şi pleacă spre zona Bicaz. Agresorul însoţit de încă un tânăr cu un taxi, se pare, că îi urmăresc pe cei cu care s-au certat. În zona Bicaz maşina agresorilor se pune în faţa maşinii victimelor, iar persoanele afectate coboară din autoturism. O tânără de 16 ani fuge de la locul incidentului, în timp ce tânăra de 25 de ani, P.E.R, şi doi băieţi rămân la bătaie. În timpul încleştării cei doi agresori mai sunt ajutaţi de câţiva prieteni, iar cei trei sunt loviţi atât cu o bâtă de baseball cât şi cu un cuţit. Loviturile curg din toate părţile, dar doar cei trei au urme până acum, pe corp urme ale agresiunii. Scandalul se termină, părţile neanunţând poliţia, până când acasă părintele fetei de 25 de ani sună la 112. Cam aşa ar fi arătat tabloul incidentului de luni seara din Târgu-Jiu, relatat de poliţie miercuri, pe motiv că nu erau marţi, încă puse cap la cap, piesele din acest puzzel. Medicii de la secţia unde este internat unul dintre agresori nu dau nici ei detalii, creându-se imaginea că s-ar fi încercat muşamalizarea cazului, mai ales că unul dintre agresori se vehicula că este fiul unui cunoscut executor judecătoresc din municipiu. Poliţia începe însă cercetări, mai ales că cei trei tineri, depun plângere împotriva agresorilor, fiind vorba de “G.B., de 19 ani, din comuna Bălăneşti, judeţul Gorj şi C.D.C., de 26 ani, care a intervenit în sprijinul acestuia din urmă”, după cum se arată pe nota de presă a IPJ Gorj.

Numai unul internat

În secţia ORL este internat de luni noaptea tânărul al cărui maxilar a fost rupt în urma altercaţiei. Tânărul trebuia să suporte astăzi o intervenţie chirurgicală, iar ceilalţi doi au fost la Serviciul de Medicină Legală pentru verificarea leziunilor pe care le-au dobândit în urma altercaţiei. Între timp cei trei fac plângeri la Poliţia Municipală împotriva agresorilor. “Având în vedere plângerile formulate de către P.E.R., U.V. şi P.V.A., poliţiştii au întocmit faţă de suspecţi dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de concluziile medico-legale să se procedeze la încadrarea exactă a faptelor”, anunţă Daniel Tică, Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. “Pe parcursul investigaţiilor efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit că în timpul agresiunii, P.V.A a avut asupra sa un cuţit tip briceag cu lamă rabatabilă, iar G.B., o bâtă de baseball. Poliţiştii au ridicat cele două obiecte interzise la deţinere şi au întocmit pe numele celor doi tineri, dosar penal privind comiterea infracţiunii de port, fără drept, în locuri publice al unor obiecte confecţionate anume pentru tăiere, lovire sau împungere”, completează Tică.

Victimele nu îşi retrag plângerile

Cei trei tineri care susţin că au fost agresaţi luni noaptea au spus ieri că în niciun caz nu intenţionează să îşi retragă plângerile făcute împotriva agresorilor, mai ales că ştiu că astfel cercetările s-ar stopa. Între timp însă, “cercetările sunt continuate de către poliţişti ai Biroului Investigaţii Criminale Târgu-Jiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi a răspunderii judiciare, urmând ca la finalizarea acestora, dosarele penale să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri prevăzute de Codul de procedură penală”.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here