Poliția organizează concurs de poezie

1093

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj sărbătorește Ziua Copilului într-un mod inedit, lansând un concurs de poezie, care se desfășoară până pe 1 iunie. Câștigătorul va avea parte de o surpriză.
,,Iată că sosește vara, cu pași repezi și voioși/Și se apropie sărbătoarea, multor copilași frumoși
Oameni mari suntem acum, dar nu vom putea uita/Cât de drag era odată, să ne mai putem juca.
Polițiști la datorie, însă în suflet, știm prea bine/ Că purtăm cu drag speranța, oamenilor mari de mâine
Pentru voi suntem aici, ca să știm că sunteți bine
Și ne punem baza-n voi, generația ce vine.
Lansăm o provocare, tuturor ce se mândresc/ Că mai poartă încă-n ei, sufletul copilăresc/ Și vă rog acum pe voi, să descrieți în cuvinte/Cum era copilăria, ce îți mai aduci aminte?
Poezia poate porni de la o simplă mișcare a frunzelor, de la o stare a naturii, de la un sentiment simplu devenit intens, de la o trăire, dar și de la o întreagă poveste, ce poate deveni o artă, plină de înțelesuri.
Dragi copii, vă invităm să porniți de la un simplu cuvânt: COPILĂRIA.
Ce reprezintă această perioadă pentru voi? Transpuneți-vă sentimentele în cuvinte și trimiteți-ne rezultatul pe adresa de e-mail miruna.prejbeanu@gj.politiaromana.ro.
Vom alege cea mai frumoasă poezie de la voi toți, iar câștigătorul va avea parte de o surpriză din partea noastră. Singura condiție a concursului: vârsta până în 18 ani! Concursul va fi încheiat pe data de 1 iunie. Până atunci, așteptăm cu entuziasm creațiile voastre”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here