Poliția, în acțiune în centrul municipiului Târgu-Jiu

568

Polițiștii, jandarmii, pompierii și reprezentanții Instituției Prefectului Gorj au organizat, ieri, o acțiune, în centrul municipiului Târgu-Jiu, în cadrul campaniei ”Alege să fii corect”. Trecătorii au primit pliante și au fost sfătuiți să-și exprime dreptul de vot respectând legea. În caz contrar riscă să ajungă după gratii. alege2”Fiecare cetățean votează la secția de votare la care este arondat cu domiciliu sau, dacă se află în altă localitate din județul de domiciliu, la orice secție de votare, pe listă suplimentară, cu cartea de identitate, buletinul de identitate sau cu pașaportul. Sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați– se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 de lei. Distrugerea, deteriorarea listelor electorale afişate sau a oricăror altor afişe de propaganda electorală tipărite – se sancţionează cu amendă de la 1.500 de lei la 4.500 de lei. alege 3Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi. Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, au avertizat oamenii legii.
Utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la fel ca fapta persoanei care introduce în urnă a mai multor buletine decât are dreptul un alegător .
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.