Poliția a deschis dosar penal după accidentul mortal de la Turceni

1247

Astăzi polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de un localnic de 37 de ani, cu privire la faptul că a fost implicat întru-un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că, în timp ce apelantul conducea un microbuz, pe DJ 673 Turceni, din direcția Turceni, către Plopșoru, pe fondul neatenției, ar fi acroșat cu partea din dreapta față, un bărbat de 66 de ani, din comuna Plopșoru, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers, utilizând o trotinetă electrică. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 66 de ani, fapt constatat de un echipaj al ambulanței, prezent la fața locului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here