Reprezentanţii Polaris anunţă că preţul pentru colectarea gunoiului se va dubla, în cazul în care depozitul va rămâne închis şi după data de 2 aprilie, când instanţa va da o soluţie la contestaţia făcută de aceştia. Până la această dată, Polaris va colecta gunoiul fără să perceapă un preţ mai mare.
Purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene Pro România, consultantul Marinela Strâmbulescu, precizează însă că Polaris nu are cum să dubleze preţurile şi explică: ,,O persoană din Târgu-Jiu plătește acum la Polaris M Holding pentru colectarea, depozitarea și transportul deșeurilor, plus taxa pentru economia circulară, 8,42 lei/lună/pers.
O persoană din Alba-Iulia plătește acum aceluiași operator pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor la depozitul de la Târgu-Jiu, plus taxa pentru economia circular, 13,11 lei/lună/persoană. Distanța de la Alba-Iulia la Târgu-Jiu este de aproximativ 195,2 km, iar distanța de la Târgu-Jiu la Severin, unde există posibilitatea depozitării deșeurilor în perioada suspendării autorizației, este la jumătate, adică 96 km. Observăm că locuitorii din Alba Iulia plătesc transportul pentru deșeurile aduse la 195,2 km, adică la Târgu-Jiu, un cost de 4,69 de lei/lună/persoană. Putem deduce în acest context, dacă luăm în calcul transportul deșeurilor la Severin, adică la 96 km, un cost aproximativ de 2,35 lei/lună/persoană. Deci, majorarea tarifului la gunoi ar trebui să fie cu aproximativ 2,35 lei/lună/persoană dacă ne raportăm la prețurile actuale!”
M.C.H.
Diferența de tarif la depozitare nu se pune ? Severin 340 lei/tona fata de Tg Jiu 200 lei/tona.
Transportul se modifica , dar și tariful de depozitare