Al doilea incident similar în doar câteva ore, în județul Gorj. Un șofer a lovit cu mașina un stâlp de curent la Pojogeni, lăsând localitatea fără energie electrică. Asta, după ce, cu doar câteva ore în urmă, un incident similar se petrecea la Arcani, șoferul care a lovit stâlpul de curent, ajungând la spital. Polițiștii de la Târgu Cărbunești au ajuns primii la fața locului și au sesizat că șoferul a dat atât de tare în stâlpul de electricitate încât l-a culcat la pământ. Mașina are și ea daună totală, partea din față a mașinii fiind un morman de fiare.
A.S.