Poetul este un rege – şi i se cuvine un tron

651

Şi s-a întâmplat vineri, 25 octombrie, la orele 11.00, la Sala „Florin Isuf”, a Centrului Judeţean al Creaţiei Gorj. A fost cea mai frumoasă zi din cei 65 de ani de viaţă ai mei, una de creaţie culturală, literară, publicistică şi ştiinţific-pedagogică; una de activitate critică, istorică, teatrală şi hermeneutică, neîntreruptă, trudnică şi, totuşi, cu inubliabile satisfacţii personale, profesionale, familiale şi sociale.
Am trăit ca un homo labirintus ca, la 32 de ani, să descopăr, să fixez arhetipal şi identitar pe homo bradicenius; a fost ca o revelaţie, instantanee şi paradigmatică; a fost ca o apropiere a alterităţii, dar grefată estetic/ transestetic/ pe profilul meu cu dublă semioză: orficonarcisiacă.
Însă, ce inspiraţie! – mi-am lăsat imaginaţia să-mi dese(m)neze cărările şi căutările neobosite, iremediabil entuziaste (ca la romantici în esenţă – n.m., I.P.B.) şi dezlănţuite înspre decriptarea – uneori surrealistă – a deveninţei mele transorizontice.
Am lăsat dreptul fiecărei surprize să mă anticipeze ontologicoaxiologic. Ca, de pildă, echipei de aur care „a complotat”, ţinând totul „la secret”, ca să-mi sărbătorească festiv cei 65 de ani de viaţă ai mei, din care 50 de scriitor infatigabil pe tărâmul fanteziei şi al unei realităţi alternative, mirobolante şi axismundiane.
Pe homo bradicenius l-am fost visat, într-o seară oniricocultă, la Brădiceni, în timp ce Moara de Grâne şi Poezie măcina Timpul Cuvintelor, iar morarul era chiar Poetul care mă dedublam noapte de noapte şi avatar de avatar.
Deci împlinind eu 65 de eoni existenţiali, de câte 365 de clipe fiecare, suspendate între sacru şi profan, domnul Ion Cepoi a luat o decizie eroică (eroiardescă adică) să inventeze o nouă serie de evenimente culturalartisticopoetice, după ce, să nu uităm, avusese excepţionala viziune a „Serilor la Brădiceni” care, iată, tocmai şi-a ţinut cea de-a XXIII-a ediţie „încununându-l cu laurii” A.N.P.C.P. „S.L.B.” pe Gellu Dorian, poet, şi pe Angelo Mitchievici, critic literar.
Noul proiect stă sub dublul semn: al Poeziei şi al Poetului şi este inspirat de un podium poetic, moderat de Anghel Dumbrăveanu, în toamna anului 2000 „Poetul este un Rege şi i se cuvine un Tron”, vers macedonskian reiterat într-un număr din „Viaţa Românească” şi de Marian Drăghici în 2006, imediat după primirea titlului de victorios laureat.
De altfel ,,această emblematică, succintă şi biciuitor de clarisimă frază (compusă doar din două propoziţii principale copulative) edictează o nouă provocare adresată viitorului. Să-i transgreseze acestuia oglinda (şi retrovizoare? – n.m., I.P.B.) cu o elită a acestei epoci, din excelentele creative/ creatoare/ creatice ale Târgu-Jiului actual în domenii fireşte care să înnobileze sufletul, să transforme natura în artă, să lupte pentru salvagardarea stărilor de spirit, să se dăinuie, autosacrificial, în numele străvechii vetre a Gorjului istoric, pitoresc, religios, cultural şi, mai presus de toate, poetic-artistic.
Ciclul de manifestări a început, iată, cu câtă emoţie pentru mine, cu reliefarea, pe mai multe paliere şi laturi „propriei mele opere ca urmare a „aventurilor” intelectuale ca jurnalist, cercetător, cronicar literar, plastic, teatral şi de film, profesor universitar, autor de tratate de specialitate (pedagogie, educaţia limbajului, lingvistică generală, ştiinţele comunicării, istoria şi hermeneutica literaturii, analiza limbajului vizual, semiotică, ostensiologie, filosofia imaginarului, teoria literaturii ş.a.m.d.), editor de carte şi revistă, prefaţator, de volume şi albume de pictură, ba chiar şi curator de expoziţii de pictură şi sculptură, comentator politic.
În plus, de toate acestea am găsit timp să-mi scriu şi tipăresc cărţile de versuri, romanele, povestirile, piesele de teatru, eseurile, interviurile ş.a.m.d.
Pare imposibil, dar mie chiar mi s-a întâmplat o asemenea ieşire din rând, o evadare într-o Scriitopie care şi acum se vădeşte a fi transfinită, şi care şi acum mă fură cu sirenele ei, cu farmakonicele ei muze, cu arderile de lângă nori şi chemările depărtărilor mereu iconoclaste.
Şi, în această fastuoasă zi de 25 octombrie 2019, pereţii sălii „Florin Isuf” a C.J.C.P.C.T. Gorj s-au lăsat pavoazaţi cu fotografii înrămate „clasic” şi orânduite într-un ritm spectaculos, ele însele splendide şi captivante obiecte de arta fotografiei, în regia cu totul specială a lui Teodor Dădălău, Dan Adrian Popescu, Daniela Gapşea şi Ion Cepoi. În ceea ce mă priveşte, am încremenit, am muţit, am rămas uluit, de omagiul ce mi se adusese, cu atâta generozitate, dragoste şi preţuire, cu atâta risipă de energie (căci s-a muncit la expoziţie o lună întreagă).
În calitate de curator, am vernisat expoziţia de mică sculptură „Tare ca piatra” a lui Costel Păun, luând cuvântul şi mai câştigându-mi un tovarăş de cale.
La curtea-mi cu prieteni au sosit oameni minunaţi printre ei: viceprimarul Adrian Tudor, Iulian Cămui, Grigore Haidău, Dan Pupăză, Spiridon Popescu, familia-mi ce mi-a fost mereu alături la bine şi la greu, Lazăr Popescu, Gelu Birău, Puiu Florin Hutium, Georgiana Mocanu şi George Drăghescu, care a scos numărul 193 dintr-o „Ceaşcă de cafea” dedicată subsemnatului pe care o voi prezenta în curând, căci editorul, George Drăghescu, şi secretarul de redacţie Grig M.Dobreanu, au izbutit un număr desăvârşit ca paginaţie, grafică, design, conţinut, culoare, gândire, varietate etc.
Tuturor le mulţumesc cu plecăciune şi bucurie, urmând a le răsplăti măreţia gestului şi confirma încrederea ce mi-a fost acordată.
N.M. În fotografii, sunt surprins cu diverse ocazii dimpreună cu personalităţi importante ale lumii literare contemporane ca de pildă: Ion Moldovan, Marian Drăghici, Baruţu T. Arghezi, Cornel Ungureanu, Gheorghe Grigurcu, Ion Vartic, Ion Horea ş.a.
P.S. Octavio Paz a mizat totul pe un crez fundamental: „Nici un glas nu e mai credincios, mai profund şi mai înalt pentru un popor decât glasul poeţilor săi. Popoarele surde la poezie (ca şi oamenii surzi faţă de poporul lor şi de viaţă) sunt destinate mizeriei şi orbirii – orbirea spirituală, care este întotdeauna orbirea nedreptăţii.” Mi-l asum în deplină cunoştinţă de cauză întrucât ar trebui să ne anime pe noi toţi.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here