Poate Viitorul să profite de forma slabă a Craiovei?

464

Viitorul Târgu Jiu va primi în această seară replica formației Universitatea Craiova, în returul semifinalelor din Cupa României. După un prim meci în care doljenii par să fi tranșat calificarea, gazdele încearcă să producă una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției și să ajungă în finala. Din păcate pentru elevii lui Cristian Lupuț, gorjenii trebuie să remonteze un handicap de trei goluri. Formația din Târgu-Jiu speră să profite de oboseala vicecampioanei României, care joacă din trei în trei zile, dar și de forma mult sub așteptări a juveților. Craiova a bifat trei înfrângeri consecutive: cu Clinceni, Sepsi și Botoșani. În schimb, Viitorul, care a stat în etapa de închidere a play-out-ului ligii secunde, nu are nimic de pierdut și se pregătește să dea o replică dârză. Antrenorul Craiovei, Marinos Ouzounidis, a admis că ar putea menaja anumiți jucători. Craiova se întoarce în campionat la sfârșit de săptămână, când are meci ,,tare”, cu CFR Cluj. „Cu siguranță, rezultatul a fost foarte bun în prima manșă. Trebuie să fim serioși, să jucăm, întrucât nu știi niciodată în jocurile de Cupă. Dacă suntem serioși, o să ne fie mai ușor. Cupa României este un obiectiv pentru noi. Trebuie să încercăm să câștigăm și această partidă. Nu va fi greu să îmi motivez jucătorii. Ei înțeleg că această calificare în finala Cupei României este un obiectiv pentru noi, așa că trebuie să fim motivați și să dăm totul pentru acest meci. Desigur că vor apărea jucători care au evoluat mai puțin pentru că avem derby-urile în față, finala Cupei. Vom vedea dacă sunt jucători care se simt obosiți și să pregătim jucători pentru meciurile care vor urma. Vom vedea în ce situație se vor afla jucătorii,” a spus tehnicianul grec. După ultimul joc de acasă, reprezentanții Viitorului au susținut că nu este o formalitate pentru Craiova să ajungă în finală. De altfel, gorjenii sunt pregătiți să facă un meci mare împotriva Universității. ,,Vreau să ne ridicăm la nivelul Craiovei și să demonstrăm că nu întâmplător am ajuns aici. Am pierdut în tur cu 3-0, dar vom aborda altfel jocul de la Târgu-Jiu, fiindcă nu mai avem ce pierde”, a declarat antrenorul Cristian Lupuț. ,,Atâta timp cât mai există o manșă, există și o șansă. De acord, am pierdut cu 3-0 și întâlnim o echipă care luptă pentru titlu în Liga 1, dar atâta timp cât mai există un meci, nu e nimic ratat. Vreau să facem un meci bun cu Craiova”, a spus și mijlocașul Andrei Dragu. Viitorul – Craiova începe de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here