De fiecare dată când vizităm ,,Poarta Sărutului” purtăm în suflet un dialog cu lumea care reîncepe. Un cinetism al artelor inspirat de dialoguri elene despre perfecţiunea în timp şi spaţiu… O metaforă surprinsă în toată splendoarea regăsirii ei. Sărutul transpus din nou ca monedă de schimb pentru nemurire. Deasupra arhitrava Porţii cu nemuritoarei revenire despre „nunta” celesta a doi arbori îmbrăţişaţi pentru veşnicie.
O viziune care face să vibreze sufletul către misterioasele cărări ale unui Luceafăr răsărit din liniştea uitării.
Vizitând aceste catedrale de vis simţi cum propria bătaie a inimii se spațializează într-o inimă mai mare.
Chiar dacă şi „sărutul” ca şi „îmbrăţişările” precum şi „zodiile” sugerate de ,,masa tăceri” sunt trecătoare, rămâne acea ingenua religiozitate a iubirii, a înfloririi vieţii sugerate şi de Aleea scaunelor. Dincolo de marginile medierilor sale fiecare zodie păstrează un dialog, parcă din adolescența, chiar dacă amintirea lui s-a stins. Nimbul acestor catedrale de vis anunţă existenta noastră în arcul privirilor lor, în strigătul gândurilor ce se cern uşor peste împărăţia formelor de respiraţie.
Prof. VICTORIA SÎRBU
REVENIRE LA HOBIȚA
Aici misterele se potrivesc cu clipa,
Din strunele iubirii măiastra îşi ia aripa
Din veştile ce s-au aflat
O frumuseţe spre cer s-a înâlţat
Zborul se-ncheie cu duhul, printre nori
Tacerea fură din lumină sori
Mister de vise se prefac măiastre
Ecoul său rămâne printre astre.
Adina Victoria Sîrbu
