Deşi putea să-şi asigure o nouă majoritate înainte de alegerile europarlamentare, pesediştii din Consiliul Judeţean le-au mai oferit o şansă liberalilor, crezând totuşi că proiectul USL s-ar putea revigora. Au greşit, iar naivitatea le-a dat o palmă, s-au trezit chiar vineri puşi în postura de a negocia la scurt pentru o nouă majoritate, culmea cu două formaţiuni în spatele cărora, deşi pare incredibil, se află Ionel Manţog. Preşedintele Ion Călinoiu este cel care va decide cu cine va bate, în final, palma PSD-ul, dar se ştie că PPDD-ul este preferat, oamenii organizaţiei fiind cultivaţi deja pe funcţii pentru această mutare care vine tocmai din partea PNL. Niculina Mocioi, deputat PPDD, crescută în ograda lui Manţog, este cea care va decide dacă PPDD-ul vrea sau nu Puterea în CJ Gorj, în timp ce Călinoiu se bazează la vot secret nu numai pe o parte dintre consilierii PPDD, ci şi pe cei ai PNL, pregătiţi să trădeze pentru noua majoritate.
Talentul lui Ion Călinoiu de negociator se va vedea în aceste zile când preşedintele Consiliului Judeţean va stabili, din discuţii cu consilierii, dar şi cu şefii lor de partide, pe cine se bazează PSD pentru a lua deciziile optime pentru Gorj. Călinoiu are deja două variante pentru rezolvarea problemei ivite în CJ Gorj la şedinţa de vineri când PNL-ul şi-a pus în stand-by consilierii oprindu-i să mai voteze pro-PSD. Măsura, completată cu jocul de imagine pentru PPDD făcut de Mocioi, şi-au pus amprenta pe şendinţa de CJ unde PSD-ul a fost declarat drept perdant al majorităţii în acest for. Asta deşi PPDD, PNL şi PDL nici nu discutaseră despre crearea, în mod faptic, a unei noi majorităţi la CJ Gorj. Proiectul în cauză prevedea organizarea concursului pentru postul de manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, candidat fiind fostul consilier judeţean din partea PSD, Tiberiu Tătaru. Consilierii social-democraţi au fost depăşiţi numeric de către cei din Opoziţie, primii fiind 15, iar ceilalţi 17. În total, numărul consilierilor judeţeni este de 33, incluzându-l şi pe preşedintele Ion Călinoiu – 15 cei ai PSD, 7 ai PNL, 6 ai PDL şi 5 ai PPDD, liberalii şi social-democraţii fiind până acum aliaţi.
PNL-ul va da voturi PSD
În calculele lui Călinoiu privind numirea noului vicepreşedinte, lucru ce va fi realizat prin vot secret, sunt şi câteva voturi de la PNL, şi trei ale PPDD. Dorin Filip şi Gheorghe Neaţă nu ar vota cu PSD-ul, cred mai mulţi sociali-democraţi care văd credibilă varianta că, la votul secret, o parte a consilierilor PPDD şi unii liberali ar urma să voteze pro-PSD. În ce priveşte liberalii, social-democraţii cred că inclusiv Gheorghe Orzan, prim-vicepreşedintele PNL Gorj ar putea vota propunerea PSD, dar acest liberal nu este singurul care s-ar alătura PSD pentru înlocuirea Mădălinei Ciolocoi.
Opoziţia nu se înţelege
În ce priveşte Opoziţia din CJ Gorj este greu de crezut că liberalii, cu pedeliştii şi popularii lui DD se pot aşeza la masă pentru a stabili un vicepreşedinte acceptat de toţi. Chiar dacă PPDD şi PDL ar putea ajunge la un consens, dirijat de undeva din afara jocului, să nu spunem că nu este exclus să fie din Penitenciarul Târgu-Jiu, PNL-ul ar putea da înapoi.
În patru zile însă se pot întâmpla multe, iar acuzele de trădare se vor înmulţi. Acum CJ Gorj are o majoritate slabă şi de scurtă durată, lucru recunoscut şi de liderii Opoziţiei, imediat după şedinţă. “Sper că va rămâne majoritatea şi pentru şedinţa extraordinară de vinerea viitoare, dar nimeni nu poate garanta nimic”, a precizat Dan Vâlceanu, şeful Grupului PDL din CJ Gorj.
Vâlvă pentru Călinoiu
Preşedintele CJ Gorj nu s-a arătat dezamăgit vineri de cele întâmplate ştiind, cu siguranţă, că şi pâinea, şi cuţitul sunt la el. “Nu putem spune că s-a schimbat majoritatea în Consiliu, putem spune că interesele politice sunt mai presus la unii decât interesele pe care trebuie să le avem în vedere pentru performanţă în fiecare domeniu de activitate. Consilierii au tărăgănat şi ştiam de această negociere, că vedeţi că azi o să facem şi noi un pic de vâlvă spuneau unii sau alţii”, a spus Ion Călinoiu.
Anamaria Stoica
ce sigur e costreie pe el ca o sa tradeze cineva!aloo DNA-ul sa urmareasca sapatamana asta daca se da mita sa tradeze cineva….oricine tradeaza merita cateva suturi in cur si o flegma in ochi!
Bine au facut liberalii. De 24 de ani PSD isi bate joc de acest judet. Cate intreprinderi erau in 1990 si cate mai sunt astazi ? Cate locuri de munca s-au pierdut sub conducerea lui Mischie si Calinoiu ? Sper ca opozitia sa se mobilizeze si sa ne scape de aceasta haita nesatula de derbedei care paraziteaza banii gorjenilor.