PNL Gorj își pune oamenii în funcții cheie înainte de rotativă

4425

PNL Gorj pare să-și cimenteze poziția la nivel local, înainte de rotația premierilor. Organizația condusă de senatorul Ion Iordache a reușit să-și impună oameni în CE Oltenia, dar și la Prefectură. Astfel, Constantin Popescu a fost numit în directoratul companiei, iar funcția de prefect urmează să fie ocupată de Iulian Popescu. Cristina Cilibiu a anunțat că pleacă de la Prefectura Gorj, urmând să ocupe, așa cum susțin surse politice, o funcție ministerială.

,,Am stabilit ca echipa de comunicare a partidului să fie cea care oferă toate aceste informații. Eu am solicitat Guvernului eliberarea din funcție. Aș vrea să le mulțumesc colegilor și colaboratorilor pentru profesionalismul de care au dat dovadă în această perioadă și pentru modul eficient în care am lucrat împreună! Sunt un om energic, implicat în tot ceea ce fac și vin cu experiența acumulată în 15 ani de administrație publică.
Nu mi-a fost greu, deși am avut un mandat cu proteste, cu accidente foarte grave, cutremure etc. Toate acestea pe lângă activitatea zilnică, firească. Eu cred că am gestionat aceste situații, am avut aprecierea colegilor, colaboratorilor și, sper eu, a gorjenilor cărora le-am fost alături” spune Cilibiu într-un interviu acordat presei locale.
M.C.H.

3 COMENTARII

  1. Se vede energia doamnei Prefect, Gorjul este in pragul colapsului. Bravo, natie romana!

  2. Manțog 2. Ăsta se crede buricul pământului. Se folosește de oameni fără coloană și își face mendrele. O să-l trezim la alegeri, trimițând această cloacă pnl istă la plimbare. Și-au dat mâna în ale hoției pnl iști și psd iști , făcând praf acest județ. Ăștia au desăvârșit cu succes ce au început usr iști privind distrugerea mineritului și termocentralelor. Acești piromani politici ai României trebuie sa plece, avem nevoie de oameni cu inimă de român și sentimente naționale, nu giboni din ăștia altoiți de Ursula și comisarii europeni.

Comments are closed.