PNL Gorj iar se leapădă de Moșoiu! – “Am adeziune la organizația locală încă din octombrie”!

728

Liberalii îl vor, dar nu-l vor pe fostul primar de Drăguțești, Vasile Moșoiu, alături de ei în PNL Gorj, semnalele fiind confuze chiar și pentru candidatul care și-a luat, încă din octombrie, foarte în serios, rolul de președinte interimar de organizație locală. Moșoiu explică faptul că are adeziune la PNL Drăguțești încă de două luni de zile, asta după ce a fost aprobat de forul de conducere județean al PNL Gorj, revenirea în PNL fiindu-i solicitată de către consilierii liberali din Drăguțești și avizată de responsabilul zonal, Cosmin Trufelea. Chiar și deputatul Dan Vîlceanu a fost de acord cu reprimirea lui Moșoiu în PNL Gorj, o spune fostul edil, ca acum partidul să comunice oficial că acesta nu este membru al organizației.

PNL Gorj pare rușinat că l-a reprimit în partid pe Moșoiu și asta nu pentru că fostul primar ar aduce deservicii de imagine formațiunii politice, ci pentru că, mai repede, pare că respectivul ar strica planurile unor liberali care susțin ALDE. Așa crede Moșoiu, care, public, dă vina pe Pecingină pentru contrele incorecte pe care acesta i le-ar da în PNL Gorj, avocatul reușind să influențeze conducerea partidului, care i-ar fi acceptat, statutar, revenirea la PNL Drăguțești și chiar funcția de președinte interimar al organizației, ca acum să dea înapoi. Amuzant este că, Moșoiu face munca de președinte deja de o bună perioadă de timp, lucru care convine neoficial la vârful organizației, oficial părerea fiind că acesta nu este membru al partidului. “Eu când am făcut un pas către PNL am discutat cu Dan Vîlceanu. Mai mult, organizația locală din Drăguțești m-a vrut înapoi și cei patru consilieri. Pe 14 octombrie mi-am făcut adeziune la organizația locală, după ce Dan Vîlceanu mi-a zis să port o discuție cu Cosmin Trufelea, reprezentant de zonă. Am făcut asta și am fost aprobat și de Trufelea și de biroul de la județ. A fost o ședință luna trecută, iar Pecingină nu a participat. Asta nu l-a oprit să comenteze la adresa mea. Consider că sunt în PNL statutar” a spus Moșoiu, comentând la adresa ultimei comunicări a PNL Gorj, care anunță că fostul primar nu ar fi îndeplinit condițiile statutare pentru a reveni membru al PNL. La ultimele alegeri din Drăguțești, PNL a obținut 70 de voturi, comuna fiind împărțită electoral între ALDE și PSD.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here