PNL Gorj doreşte guvernarea alături de PDL

399

moregaŞeful PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, va participa azi la o şedinţă a Delegaţiei Permanente Centrale a partidului, ocazie cu care va prezenta, din partea filialei judeţene, propunerea de intrare a liberalilor la

guvernare, alături de PDL. Ideea pare a fi una inedită, dar ea are susţinere şi în rândul altor organizaţii din ţară, care doreau să fie alături de PDL la putere încă de acum un an. Morega spune că punctul de vedere respectiv aparţine Delegaţiei Permanente a filialei, opinia sa fiind una diferită. „După consultările pe care le-am avut cu membrii Delegaţiei Permanente a PNL Gorj, doar trei membri nu au fost de acord şi cinci s-au abţinut din 139 de persoane. În consecinţă, la discuţiile de miercuri de la Bucureşti, PNL Gorj va susţine participarea la guvernare alături de PDL”, afirmă Morega.

Deputatul liberal susţine că poziţia respectivă este menită să asigure formarea „rapidă şi transparentă” a unui Guvern, aşa cum solicită organismele financiare internaţionale şi Uniunea Europeană. „Avem datoria faţă de România de a realiza o guvernare de dreapta, după negocieri foarte serioase, care să ţină cont de trista experienţă pe care PNL a avut-o în colaborările trecute cu PDL. Miercuri voi susţine ca una din condiţiile pe care trebuie să le punem democrat-liberalilor să fie aceea ca oamenii din viitoarea guvernare, la nivel central şi local, să fie profesionişti şi necorupţi”, spune Morega.
Şeful PNL Gorj mai afirmă că din discuţiile pe care le-a avut cu alţi colegi din ţară există şi alte organizaţii judeţene în care liberalii au aceleaşi puncte de vedere pentru Delegaţia Permanentă Centrală a partidului programată miercuri la Bucureşti. „Sunt şi alţi colegi din ţară care împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere. Şi ei doresc o viitoare colaborare cu PDL, dar nu una care să aibă la bază negocieri în genunci din partea noastră. Vrem o colaborare bazată pe obiective clare”, afirmă Dan Ilie Morega.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here