Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a demarat în urmă cu o săptămână, campania naţională de informare a reprezentanţilor societăţii civile pentru multiplicarea informaţiilor despre accesarea şi derularea finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltarea rurală.
Campania se va derula în perioada martie – august 2014 sub denumirea Euro Agricultura – Reţeaua Naţională a Multiplicatorilor de Informaţii despre PNDR, având ca slogan „Împreună creştem satul românesc”. Principala activitate pe care se va concentra noul proiect va fi crearea unei reţele naţionale ce va cuprinde peste 2.000 de multiplicatori de informaţii din toate judeţele ţării. De asemenea, campania îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea percepţiei generale privind programele de finanţare pentru dezvoltare rurală şi să încurajeze o cât mai bună înţelegere a conceptului de activitate economică derulată la standarde europene.
Se va lansa şi o platformă web
Accesul la informaţie este cel mai important, mai ales dacă informaţia accesată îţi poate aduce fonduri europene în perioada 2014-2020. Multiplicatorii care aderă la reţeaua nou creată trebuie să conceapă un plan de lucru şi să organizeze, pe baza informaţiilor primite despre procedura de accesare şi derulare a finanţărilor europene, mai multe acţiuni de comunicare pentru locuitorii din mediul rural, de la conferinţe tematice la prezentarea unor proiecte identificate ca exemple de bună practică în presa locală. Tot în cadrul acestei campanii va fi lansată o platformă web, care va servi ca sursă de informare pentru multiplicatori, dar şi pentru publicul larg. Vor fi luate în considerare asociaţii, patronate şi cooperative de profil, ONG-uri reprezentative, Grupuri de Acţiune Locală (GAL), centre de documentare europeană, centre de informare EuropeDirect, asociaţii studenţeşti, organizaţii active în zona rurală etc.
A.B.