PLUS și-a desemnat candidatul la Consiliul Județean Gorj

2896

Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) și-a stabilit candidatul pentru președinția Consiliului Județean Gorj. Este vorba de Flavius Bălăcenoiu, în vârstă de 26 de ani.
„Sunt conectat la realitatea din județul Gorj și, datorită parcursului profesional, cunosc și celelalte zone din România, dar și zone importante din Europa, din punct de vedere al dezvoltării. Am absolvit Facultatea de Agricultură a USAMV București, specializarea Silvicultură, și un master în Managementul Ecosistemelor Forestiere, la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. Actualmente, sunt doctorand în cadrul Universității Transilvania din Brașov”, a anunțat Bălăcenoiu, care lucrează în domeniul silviculturii.
Alianța USR PLUS propune candidați unici la alegerile locale din 2020. Aceștia vor fi aleși în perioada imediat următoare, printr-un proces democratic, în baza unui regulament stabilit de comun acord. În urma unor dezbateri interne cu partenerii de la USR, Alianța își va uni forțele ca să susțină candidatul cu cele mai mari șanse. Criteriile sunt simple: integritate și competență. „În acest moment, mai mult ca niciodată, sunt hotărât și pregătit să reprezint Gorjul în fața celorlalte entități și să răspund în fața Consiliului Județean și a cetățenilor gorjeni de buna funcționare a administrației publice județene. Proiectul nostru e România, iar obiectivul meu e Gorjul”, a mai anunțat Bălăcenoiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here