Plombări de peste 3 milioane de euro pe drumurile naţionale din Gorj

1197

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat o licitaţie pentru lucrările de întreţinere a drumurilor naţionale din Gorj. Acordul-cadru se va încheia pe o perioadă de patru ani, având o valoare de 15,3 milioane de lei, fără TVA.
În ceea ce priveşte lucrările care trebuie executate, acestea sunt cele de întreţinere curentă pe tip de vară, respectiv mai multe tipuri de plombări, în funcţie de stratul de rulare şi de materialul folosit.
„Execuție lucrări de întreținere curentă – parte carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare anul I – IV – DRDP Craiova: Lot 1 SDN Craiova, Lot 2 SDN Tr. Severin, Lot 3 SDN Tg. Jiu, Lot 4 SDN Rm. Vâlcea, Lot 5 SDN Slatina”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 13 februarie, criteriul de atribuire a contractelor fiind „prețul cel mai scăzut“.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.