Ploi în toată ţara până joi

387

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare prin care anunţă ploi însemnate în întreaga ţară. Astfel, începând de astăzi, până joi, 9 februarie, la ora 06.00, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30…40 l/mp. Pe parcursul acestei zile va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile. Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Înrestul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h. Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan. Unele intensificări ale vântului vor fi la începutul intervalului şi în sudul Banatului, precum şi în Oltenia şi Muntenia.

(I.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here