Pleaşcă a revenit cu succes la Pandurii

281

Ghinionistul Marian Pleașcă a adus noroc echipei sale în meciul cu Dinamo. Fundașul dreapta al Pandurilor se poate plânge de faptul că în scurta sa carieră de până acum ghinionul i-a fost deseori aproape. După accidentarea de la genunchi și problemele din această iarnă care l-au ținut departe de terenul de joc până acum, Pleașcă a revenit în prima echipă a gorjenilor la primul succes obținut de Pandurii în 2014. „Mă bucur că am revenit şi cu atât mai bine că am câştigat cele trei puncte. Nu se poate vorbi de noroc. Ne-am dăruit, am jucat şi cu sufletul şi am câştigat. Emoţii ai la fiecare meci, dar imediat ce începe meciul uiţi de emoţii. A fost o perioadă grea, pentru oricine e greu când nu te antrenezi şi nu joci. Am trecut peste perioada aceasta”, declară Pleașcă vorbind despre meciul în care și-a făcut din nou apariția pe gazon în Liga 1 și despre perioada de incertitudine de după problemele pe care le-a avut în cantonamentul din Antalya. Pleașcă spune că doar un nou succes poate confirma ieșirea Pandurilor din criză și continuarea drumului spre îndeplinirea obiectivului, unul pentru care lupta se va da până în ultima etapă: „Nu are valoare victoria cu Dinamo dacă nu vom câştiga şi meciul cu CFR. I-am bătut mai mereu, dar niciun meci nu seamănă cu altul. Vrem victoria şi să rămânem în faţă. Sper că ne-am descătuşat, sper să continuăm. Lupta e dură pentru locul 4, Vaslui a câştigat la Timişoara, mai e şi Dinamo acolo. CFR oricând poate câştiga. Se va juca până în ultima etapă totul, şi campionatul, și locul 4 şi la retrogradare”.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here