Pleacă și al șaselea angajat din Primăria Bustuchin, prin demisie!

2245

O salariată de la Stare Civilă și-a depus, cu mai bine de o săptămână în urmă, demisia din funcție, solicitând să părăsească postul din Primăria Bustuchin, angajata fiind momentan în preaviz. Acest funcționar public este al șaselea care părăsește UAT-ul condus de către Ion Ciocea, de anul trecut până în prezent. Plecarea a șase angajați din primărie pare că nu îngrijorează autoritățile județene, care nu văd nimic greșit în renunțarea angajaților de a lucra cu primarul Ciocea.

Salariații care au plecat prin demisie ori transfer din Primăria comunei Bustuchin dau de înțeles că devenise imposibilă relația cu primarul de la Pro România, toți fiind văzuți de către primar drept persoane care fie au relații apropiate cu fostul viceprimar PSD, fie nu răspund la comenzi. Practic, acesta este motivul pentru care salariații vizați fie pleacă prin demisie, dorind să se rupă de profesie, dezamăgiți de ce li s-a întâmplat, fie se transferă la câțiva kilometri de casă, pentru a avea liniște într-o altă primărie, în care Ciocea nu decide pentru ei. Situația este destul de complicată deoarece însuși primarul tratează cu detașare acest exod, glumind cu primarii din vecinătatea comunei pe seama subalternilor săi care își găsesc refugiu, de nevoie, la aceste primării. Înainte de această angajată, cea care și-a dat demisia din funcție a fost contabila primăriei.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here