Plăţi ilegale de peste 88.000 de lei făcute de APIA Gorj către 21 de entităţi, constatate de Curtea de Conturi

634

21 de PFA-uri şi întreprinderi individuale din judeţul Gorj au încasat ilegal subvenţii prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj. Raportul de control care vizează mai multe Centre Judeţene din ţară ale APIA a fost făcut public recent de către Curtea de Conturi a României.

Abaterile consemnate în controalele efectuate de către Curtea de Conturi a României la administraţia centrală a APIA au identificat reflectarea eronată în evidenţa contabilă a sumelor acordate fermierilor ca ajutoare naţionale tranzitorii, precum şi a sumelor încasate de la aceştia cu titlu de debite provenite din sumele solicitate şi încasate nelegal, situaţiile financiare întocmite la data de 31 decembrie 2016 prezentând un sold nereal al contului “Sume de primit de la MADR – bugetul de stat”, în valoare de 1,385 miliarde de lei, conform raportului public al instituţiei pentru anul 2016. De asemenea, rulajul debitor al contului ”Finanţare de la bugetul de stat a subvenţiilor” şi rulajul creditor al contului ”Rezultatul reportat” au fost majorate nejustificat cu suma de 217.000 de lei. La centrele judeţene APIA, controlul experţilor CC a constatat la ordonatorii terţiari de credite abateri privind înregistrări contabile eronate, tranzacţii neînregistrate în evidenţa contabilă, precum şi neconcordanţe în evidenţele contabile. “Centrele judeţene au plătit nelegal ajutoare naţionale tranzitorii (OUG nr. 3/2015) în sumă totală de 1,361 milioane de lei, către beneficiari care erau decedaţi la data efectuării plăţii ajutorului de stat sau care au prezentat documente justificative neconforme/lipsă pentru a atesta dreptul la sprijin (CJ APIA: Alba, Iaşi, Dâmboviţa, Suceava, Sălaj, Sibiu şi CJ Timiş); firme radiate din evidenţa Oficiului Registrului Comerţului la data efectuării plăţilor sau care au fost radiate în perioada cuprinsă între data depunerii cererilor unice de plată şi data emiterii deciziilor de plată (CJ APIA: Alba, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Suceava, Maramureş, Sălaj, Satu Mare); beneficiarii care au solicitat această formă de sprijin, atât ca persoane fizice, cât şi ca persoane juridice (CJ APIA Suceava)”, arată raportul.

Versin: “S-au recuperat sumele în totalitate de la 10 entităţi”
În ceea ce priveşte neregulile constatate la APIA Gorj, este de precizat faptul că verificările Curţii de Conturi s-au făcut anul trecut din acestea reieşind faptul că s-au făcut plăţi pe diverse măsuri către 21 de entităţi din judeţul nostru care ulterior au fost radiate de la Registrul Comerţului, cauzând o pagubă de peste 88.000 de lei. “S-au făcut nişte verificări în cursul anului trecut de către cei de la Curtea de Conturi. Noi avem şi acum Curtea la noi, dar săptămâna aceasta îşi încheie misiunea. Vom vedea ce rezultate finale vor fi, dacă va reţine ceva şi va transmite sarcini către noi. Anul trecut însă, am avut 21 de PFA-uri şi II-uri la care s-au efectuat unele plăţi pe anumite scheme după ce s-au radiat de la Registrul Comerţului. Noi am făcut demersurile, am recuperat sumele în integralitate de la 10 din cele 21 de entităţi, dar mai sunt alte câteva entităţi la care n-am recuperat.  Practic, paguba totală a fost de 88.492 de lei, însă de la cele 10 entităţi de la care am reuşit recuperarea în integralitate s-a recuperat un prejudiciu de 28.464,55 de lei. Mai multe vom discuta după controlul Curţii, să vedem dacă reţine ceva vizavi de aspectele pe care le semnalează în cadrul misiunii de audit, iar după ce avem raportul final, putem vedea ce s-a reţinut. Oricum, noi am prorogat termenul să ne prelungească recuperarea sumelor pentru că nici nu avem o procedură foarte bine stabilită în legătură cu aceste plăţi după radiere pentru că noi trebuie să ne îndreptăm împotriva celui care a beneficiat de subvenţie.  Transformându-se, radiindu-se de la Registrul Comerţului, noi nu avem împotriva cui să ne îndreptăm pentru că se transformă în persoană fizică. Statutul de beneficiar de subvenţie este PFA-ul şi pentru recuperarea sumelor, noi trebuie să ne îndreptăm împotriva persoanei fizice, constatând că nu a beneficiat de subvenţie ca persoană fizică. Asta este greutatea pe care am încercat să o elucidăm. De altfel, am făcut şi o deplasare la APIA Central săptămâna trecută ca să modificăm procedura pentru a vedea exact cum acţionăm în sensul acesta. Nu poţi să descarci în sistemul informatic un proces verbal făcut pe un PFA şi de fapt procesul verbal să vizeze acum altă entitate juridică, adică o persoană fizică”, a declarat Mihai Versin, directorul adjunct al APIA Gorj.

Sumele încasate ilegal, obligatoriu recuperate
Curtea de Conturi recomandă instituţiei, printre altele, să dispună efectuarea unor verificări de specialitate la toate centrele judeţene APIA, în vederea identificării eventualelor încălcări ale legislaţiei aplicabile în domeniu şi a consecinţelor de natură financiară care au afectat bugetul de stat. De asemenea, instituţia recomandă APIA să ia măsuri pentru recuperarea sumelor decontate nelegal şi virarea lor la bugetul de stat.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Camera de Conturi ? unitate de bine facere ! depisteaza sume platite ilegal dar nu le mai recupereaza nimeni tot cu ajutorul Camerei de Conturi.De ce nu se face o analiza a se vedea cate sume au fost recuperate in ultimi 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here