Plăți de peste 25,8 milioane de lei, achitate de AJPIS către beneficiarii din Gorj

1747

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a încheiat, săptămâna trecută, procedura de achitare a tuturor prestațiilor aferente lunii februarie, valoarea totală a acestora depășind suma de 25,8 milioane de lei.

Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 75.364 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. ,,În luna martie 2021, valoarea plăţilor efectuate de instituția noastră cu titlu de prestaţii sociale a fost 25.828.168 de lei pentru un număr de 75.364 de beneficiari astfel: pe alocaţia de stat pentru copii s-au virat 12.372.018 lei pentru 52.524 de beneficiari, 4.490.036 de lei au mers către plăţile făcute pentru 2.307 persoane care încasează indemnizaţii pentru creşterea copilului, 1.284 de gorjeni au primit stimulente de inserţie în cuantum de 810.970 de lei, iar suma de 95.120 de lei a mers către cei 124 de beneficiari din judeţ îndreptăţiţi să primească beneficii sociale având în grijă ori aflându-se în concediu de creştere a copilului cu dizabilităţi, conform OUG nr. 111/2010 art. 31 şi 32”, a declarat directorul executiv al AJPIS Gorj, Natalia Moreanu.
De asemenea, în cursul lunii trecute, s-au făcut şi următoarele plăţi: 12.739 de beneficiari au primit 5.869.697 de lei reprezentând drepturi acordate persoanelor cu handicap; prestaţii sociale pentru 3.113 beneficiari de venit minim garantat din judeţ, cuantumul acestora fiind de 670.711 lei. Totodată, instituţia judeţeană a plătit alocaţii de plasament de 257.700 de lei pentru 397 de beneficiari, s-au plătit 2.513 alocaţii pentru susţinerea familiei în valoare de 396.969 de lei, șase indemnizaţii lunare de acomodare în cuantum de 10.028 de lei, 55 de indemnizaţii lunare de hrană pentru bolnavii de HIV/SIDA – 27.218 lei; 153 de indemnizații de sprijin acordate în conformitate cu prevederile OUG 132/2020 – 344.709 lei; 115 indemnizații de sprijin acordate în conformitate cu prevederile OUG 30/2020 în cuantum de 468.280 de lei; 34 de indemnizații lunare de hrană pentru persoanele diagnosticate cu TBC în valoare de 14.712 lei. Principalele criterii pe baza cărora se acordă beneficiile de asistenţă socială sunt: evaluarea contextului familial; veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia; condiţiile de locuire; starea de sănătate şi gradul de dependenţă. Statul acordă drepturile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Beneficiile de asistenţă socială se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare. Totodată, titularii beneficiilor sociale au obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termenele de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea pentru ajutor social, zece zile de la data la care a intervenit modificarea la alocaţie pentru susţinerea familiei şi cinci zile la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în cazul în care nu fac acest lucru urmând să se supună consecinţelor legii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here