Ne-am gândit să aducem aminte cititorilor că suntem în primăvară, iar urzicile au împânzit grădinile şi, mai ales, gardurile acestora, încât putem spune că este o plantă medicinală a sezonului. Un sezon încă rece pe alocuri că încă n-am scăpat de năbădăioasele Babe.
Urzica obişnuită
Are denumirea ştiinţifică „Urtica dioica”, iar ca denumiri populare urzică de pădure sau urzică creaţă.
Prezentare. Urzica despre care vorbim este o plantă erbacee perenă, din familia urticaceelor. Tulpina şi frunzele ei sunt acoperite de perişori urticanţi, a căror atingere provoacă băşicarea pielii şi mâncărimi despre care se afirmă că ar face bine în lupta contra reumatismului. Ea creşte în tufe şi poate ajunge şi până la un metru înălţime. Abia la maturitate tulpina este fibroasă. Această urzică poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare, la marginea pădurilor, prin gardurile din gospodării, în locuri părăsite joase şi umede, pe locurile unde-au fost case şi stâne dezafectate.
Este de preferat folosire acesteia când este tânără şi plină de sucuri, atunci având şi cea mai mare valoare alimentară. Dar mult mai importantă decât valoare alimentară a urzicii – şi aceasta deloc de neglijat – este însă valoarea ei ca plantă medicinală din Farmacia Domnului.
Utilizare. Pentru uzul medicinal se culeg frunzele şi rădăcinile. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie, dar şi decoct, sirop, suc proaspăt, loţiune tonică şi piure de urzici, ca o mâncare deosebit de folositoare şi plină de elemente nutritive ce curăţă organismul de toxine. Aşa cum o fac şi celelalte ceaiuri, siropuri ori sucurile.
Întrebuinţări. Urzica este apreciată ca o plantă medicinală excepţională. Cu proprietăţi diuretice, astringente, depurative, emoliente, expectorante, hemostatice, tonice, revitalizante, detoxifiante, antidiareice, vitaminizante, hipoglicemiante, cicatrizante, declorurante, antitusive, dar şi extrem de hrănitoare. Într-un tablou al afecţiunilor la care are un rol terapeutic important sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri de boli, lucru foarte rar întâlnit printre alte surate plante medicinale.
Cum urzica obişnuită este, fără doar şi poate, una dintre cele mai complete plante medicinale mai amintim că are un rol important în creşterea părului. Datorită acestor cercetări în care s-a dovedit rolul ei în stimularea creşterii părului, în revigorarea podoabei capilare se explică şi faptul că este în compoziţia unor şampoane pentru spălat pe cap.
Cu ceaiuri – infuzie sau decoct – luate pe o perioadă mai îndelungată, cu siropuri de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismlui. La fel cu tot aparent banala urzică impulsionează activitatea ficatului, precum şi pe aceea a tractului gastro-intestinal.
Alte recomandări. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie, reumatism, litiază renală, gută, bronşite, hemoroizi, hemoragii interne, hemoragii uterine, tulburări digestive, avitaminoze, diabet zaharat, răni greu vindecabile, ulcer varicos, supuraţii, obezitate, eczeme rebele, psoriazis, seboree, mătreaţă, precum şi în cura depurativă şi revitalizantă de primăvară.
Toate acestea pe lângă faptul că are un rol hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului, ieşit slăbit din iarnă. Am amintit că are un rol important în tratarea diabetului zaharat, dar şi în afecţiunile hepatice şi biliare, în deranjamentele stomacale şi intestinale, în tratarea inflamaţiilor căilor respiratorii. (Va urma)
ION PREDOŞANU