Denumire ştiinţifică: Robinia pseudoacacia.
Denumire populară: brebene, lemn alb, salcâm alb, acacie.
Prezentare. Arbore comun, cu ramuri spinoase, înalt până la 30 de metri, uneori şi mai mult. Are coroana mare, luminoasă şi rară. Frunzele sunt uşor cărnoase şi mici, sub formă de elipsă. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Florile sunt aşezate precum nişte ciorchini ce atârnă în jos, lungi de 20-30 cm, cu 20-40 de flori având culoarea albă. Este un arbore exotic, originar din America. Creşte în mai toate zonele ţării noastre, fiind găsit de la câmpie şi de deal, mai puţin la munte. Poate fi şi cultivat, dar poate fi întâlnit şi în flora spontană – în păduri amestecate, în păduri de salcâmi sau ca arbore singuratic. Florile au un miros puternic şi plăcut, chiar prea puternic, salcâmul înflorind în lunile mai şi iunie, nectarul şi polenul lor fiind căutat de albine. Perioadă în care stuparii merg cu stupii în pastoral pentru excelenta miere de salcâm, cu calităţi deosebite, fiind mai fluidă şi transparentă deci, puternic parfumată. Fructele sunt nişte păstăi de maximum 10 centimetri lungime, dulci la gust ca şi florile. Ca arbore are un rol puternic de fixare a terenurilor nisipoase şi argiloase.
Pentru nevoi medicinale se recoltează florile, iar pentru unele tratamente se recoltează şi scoarţa. Din florile de salcâm se prepară infuzie, iar din scoarţă decoctul.
Substanţe active importante. Florile conţin cantităţi mici de robină, acaciină – un glucozid de natură flavonică, ulei esenţial şi altele. Scoarţa conţine toxalbumină (robina în cantităţi mari şi fazina), glicozidul silingina şi taninuri de natură pirocatzechinică.
Recomandări. Extractele apoase din flori au reacţii slab alcaline şi tamponează aciditatea stomacală în exces. Folosirea scoarţei, utilizată empiric în hiperaciditatea gastrică, în ulcerul gastric şi duodenal, precum şi ca purgativ, nu are până astăzi o suficientă fundamentare ştiinţifică. Aşa de pildă, robina care se găseşte în cantităţi mai mari decât în flori este toxică.
Datorită conţinutului redus sau moderat de robină şi acaciină – un glicozid de natură flavonoidică şi a uleiului volatil, florile de salcâm sunt recomandate în tratamente medicinale ca neutralizant al acidităţii gastrice, fiind indicate şi în alte ceaiuri medicinale pentru calmarea tusei. Infuzia de flori de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide, ulcer gastro-duodenal, arsuri gastrice, insomnii, migrene, afecţiuni ale tractului respirator.
Mod de preparare şi administrare. Ca infuzie, se recomandă două-trei căni de ceai pe zi, din florile uscate fără axul inflorescenţei, cu 30 de minute înaintea meselor principale.
Contraindicaţii: Din pricina conţinutului ridicat de robină, utilizarea empirică a scoarţei trebuie evitată. Întrucât această substanţă este toxică în cantităţi mari.
ION PREDOŞANU
