Plante medicinale din Farmacia Domnului / Orezul şi virtuţile sale anticanceroase. Orezul brun

1081

Denumire ştiinţifică. Oryza sativa.
Prezentare. Planta orez este o graminee anuală, mare iubitoare de umezeală şi creşte în lanuri inundate cu apă cel mai adesea. Ea se ramifică la o anumită înălţime de la sol, adică se ramifică tulpina. Orezul creşte până la o înălţime maximă de 1,30 metri. Are frunze lungi, liniare cu peri pe ele. Inflorescenţa este foarte dezvoltată şi poate ajunge la circa 30 de centimetri lungime, fiind în formă de ciorchine. Florile apar târziu, în lunile iulie şi august, iar fructul numit orez este op cariopsă.
Toată lumea cunoaşte că orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii, în special din Asia: în China şi Japonia. Fiind un aliment foarte hrănitor, orezul are şi alte proprietăţi medicinale. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez, mucilagii de orez, decoct cu tot cu orez, apoi orezul fiert.
Substanţele active importante: vitaminele B1, B2, A, PP, 12 săruri minerale, caroten, protide, lipide şi glucide.
Întrebuinţări. Din punct de vedere medicinal, orezul este eficient prin tradiţie, în tratarea deranjamentelor stomacale, adică şi cele gastro-intestinale, precum şi în unele afecţiuni dermatologice. Cercetări ştiinţifice mai recente au dovedit că orezul consumat reduce hipertensiunea, favorizează creşterea şi combate asteniile. De asemenea, orezul potenţează activitatea rinichiului şi a căilor renale. Prin compoziţia sa deosebit de complexă şi foarte echilibrată, orezul şi preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creştere şi de fortificare a organismului, fiind recomandate copiilor şi adolescenţilor.
În medicina chinezească antică, orezul este apreciat a fi un veritabil agent anticanceros.
Orezul brun. Prin anul 2007, am participat ca gazetar invitat la Regalul de Şah de la Bazna, judeţul Sibiu. La turneu participau foşti campioni mondiali de şah, Mari Maeştri Internaţionali ai sportului minţii. Un fost copil minune al şahului mondial, campion mondial între 15-18 ani, brazilianul Costa Meking avea o mare problemă. Gazdele nu ştiau că avusese o tumoare canceroasă la creier şi în regimul său alimentar trebuia să nu lipsească zilnic orezul brun. De care abia atunci auzisem că există. Am plecat personal la Bucureşti, împreună cu amicul Dan Păsărelu, Maestru internaţional de şah, şi am găsit orez brun la magazinul KI-LIVE din Piaţa Amzei, pe care ni-l recomandase celebrul fitoterapeut Dr. în farmacologie Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here