Plante medicinale din Farmacia Domnului – Măceşul – (pseudo) fructul de toamnă cu cea mai multă vitamină C!

887

Denumire ştiinţifică. Rosa canina.
Denumiri populare: trandafir sălbatic, cacadâr, răsură, rug sălbatic.
Prezentare. Face parte din familia rozaceelor şi este un arbust extrem de puternic împământat, ce are însă o înălţime nu prea mare, de doi-trei metri. Cu o vitalitate şi o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi, măceşul nu se dă învins nici de perioadele cu secetă mare. El creşte în tufe ale căror ramuri sunt groase, lemnoase şi pline de ghimpi. Măceşul are frunze aproape rotunde, zimţate, cu peţiol subţire, dar foarte rezistent. Florile au culori diferite fiind, de obicei roz, mai rarişti sau albe. Floarea de măceş este asemănătoare cu a trandafirului, dar cu mai puţine petale, dispuse pe un singur rând, ce înfloresc în lunile mai şi iunie. Fructul măceşului e un receptacul de culoare roşie şi conţine seminţele. Măceşul creşte de la câmpie până la munte, în locuri expuse la soare, pe pietriş, fiind uşor de recunoscut.
Pentru uzul medicinal se recoltează fructele şi petalele florilor. Fructele măceşului –măceșele – se culeg începând cu perioada în care ele devin portocalii şi se consumă ca atare sau sub forma de preparate. Se poate face vin medicinal de măcese ori chiar dulceaţă de măceșe ori în prepararea prăjiturilor. Cele mai frecvente preparate din măceșe sunt infuzia şi, mai ales decoctul(cu fierbere de 5-10 minute).
Substanţele active importante: vitaminele B1, B2, B3, B4, P, şi mai ales vitamina C ), zaharuri, acid citric, acid malic, ulei gras volatil, lecitină, vanilină. Fructele propriuzise (achenele) mai conţin alfa şi beta-tocoferol)Vitamina E)m circa 10% ulei gras. Despre vitamina C se afirmă că ar fi de cinci ori mai mare cantitativ decât cea conţinută de lămâie.
Întrebuinţări şi recomandări. Datorită conţinutului ridicat de acid ascorbic şi dehidroascorbic, preparatele pe bază de pseudo-fructe de Măceş joacă un rol important în oxidoreducerile biologice şi în respiraţia celulară. Prin conţinutul de vitamine A, B1, B2, P măceșele au proprietatea de a scădea permeabilitatea şi fragilitatea capilarelor. Mai au, de asemenea, şi acţiune diuretică, fiind recomandate în afecţiunile hepatice şi renale. Decoctul mai are acţiune tonică, vasodilatatoare, diuretică, antiinflamatoare, antihelmintică. Stimulează activitatea ficatului şi a bilei. Mai contribuie la tratarea avitaminozelor, enterocolitelor, a calculozei renale. E utilizat în cazuri de anemii, în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui, în dilatarea arterelor, precum şi împotriva viermilor intestinali. Pus la rece, decoctul mai poate fi folosit şi ca băutură răcoritoare.
Ca vermifug, adică antihemintic, măceşul se dovedeşte nu numai eficient, dar şi plăcut la consum atunci când fructele, curăţate de seminţe şi perişori, se amestecă cu miere de albine.
Orice boabă de măceş e un adevărat depozit de vitamine şi, din acest motiv, măceşul este planta medicinală cea mai potrivită în tratarea avitaminozelor. Măceșele coapte bine se pot consuma şi crude. Culegerea lor trebuie făcută mai înainte de a degera din pricina gerului. Prinse de ger ele îşi pierd din proprietăţi şi se înmoaie.
Mod de administrare. Sub formă de infuzie sau decoct, 1-2 linguriţe din partea cărnoasă mărunţită (fără achenele de culoare neagră) la o cană cu apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi. Cum spuneam, se pot obţine cidruri, pastă de măceșe sau chiar gemuri.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here