Denumire ştiinţifică: Apium graveolens.
Prezentare. Este o plantă erbacee binecunoscută, bienală, ce aparţine familiei umbeliferelor. Nu are o înălţime mare, deşi ca plantă de cultură ce este unii susţin că ar ajunge la 50-80 de centimetri. Ţelina de rădăcină are un rizom gros, aproape rotund, uneori denivelat. Există şi ţelina de frunze, la care rizomul este mult mai mic şi plin de firişoare prin care se absoarbe apa din pământ. Florile de ţelină sunt albe şi abia în al doilea an produc seminţele ce au şi ele calităţi medicinale. Întreaga plantă, dar mai ales frunzele, oferă un miros specific.
Planta are toate componentele sale utile în tratamente medicinale. Din ţelină se prepară infuzie, sirop, suc de frunze, decoct şi cataplasme. Ţelina intră şi în combinaţie cu alte plante la prepararea unor ceaiuri cu efecte sporite.
Substanţele active importante: vitaminele A, B şi C, săruri minerale, colină, triazină, acid glutamic, anhidridă sedanomică şi sedanolidă (toţi fiind compuşi specifici ţelinei).
Întrebuinţări şi recomandări. Nu se poate spune ori pune la îndoială virtuţile medicinale ale ţelinei – folosită cu mare succes la supe şi ciorbe, cărora le dă un gust deosebit -, dar trebuie ştiut şi recunoscută marea ei calitate de a fi folositoare prin tot ce are. De aceea este recomandată în tratamente interne şi externe, totodată. Lista afecţiunilor în care ţelina e utilă este destul de lungă. Ea acţionează în organism ca un eficient agent digestiv, diuretic, antiastmatic, carminativ şi expectorant. Ea poate fi utilizată ca adjuvant în diverse afecţiuni, dar şi ca mijloc direct de tratament în litiaza renală, edeme, hidropizie, bronşite cronice, astmă, albuminurie, nervozitate, demineralizare, febră, ulceraţii ale pielii şi degerături. Ţelina este extrem de valoroasă şi pentru diabetici întrucât conţine o substanţă asemănătoare insulinei. În ultima vreme, ţelina este folosită şi pentru calităţile sale anti-stres, având op acţiune relaxantă asupra sistemului nervos. Mai este extrem de indicată în artrite şi reumatism, cazuri în care este necesară o cură mai îndelungată cu frunze de ţelină şi cozile acestor frunze. Tot ţelina mai este şi un excepţional tonic.
Cu privire la rolul ţelinei în tratarea ori înlăturarea impotenţei, celebra autoare de cărţi despre tratamente naturale – Elena Niţă Ibrian, în cartea domniei sale „Plantele – aliment şi medicament” concluzionează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale, consumată după reţetele(culinare, n.m. I.P.) de hrană vie”. Pe această temă, al bunei şi dreptei folosiri a ţelinei în gospodărie se constată o diversitate de opinii şi convingeri. În Europa se crede că doar partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte puternice afrodisiace – de genul viagrei sau a sucurilor din coacăz negru(apreciată în Gorj ca „zeamă de putut!) – ei bine, în Orientul Îndepărtat există şi alte păreri, contrare. Se susţine că mobilizarea bărbaţilor la o viaţă sexuală activă este foarte bună şi dacă se folosesc seminţele de ţelină.
Contraindicaţii. Nu are de nici un fel!
ION PREDOŞANU
