Plângere, după prelungirea controlului judiciar în cazul fostului șef al AJOFM Gorj

684

Fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, Ion Târlea, aflat în prezent la pensie, a fost așteptat, ieri, în fața magistraților Judecătoriei Motru, după ce a formulat o plângere împotriva deciziei procurorilor, care au prelungit măsura controlului judiciar, atât în cazul său, cât și pentru colegii de dosar. Bărbatul a decis să se retragă la pensie, anticipat, în timpul cercetărilor efectuate de polițiști, după ce superiorii săi au anunțat că în timpul anchetei va avea raporturile de serviciu suspendate.tarlea

Acesta și patru consilieri superiori, trei femei și un bărbat, actuali și foști funcționari din cadrul instituției, sunt acuzați de fraudă informatică, fals informatic şi abuz în serviciu. Doi dintre consilieri nu mai lucrează la AJOFM Gorj din 2010. Faptele ar fi fost descoperite după ce Damian Horcea, fostul şef al biroului AJOFM Târgu-Jiu, s-a sinucis, în anul 2012. Anchetatorii susțin că infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2002 – 2012, când suspecţii ar fi întocmit în fals 140 de dosare de șomaj. ”În perioada 2002-2012 au introdus în aplicația informatică a agenției date nereale privind condițiile de obținere a indemnizațiilor de șomaj, pentru mai multe persoane, creând o aparență de legalitate a datelor introduse, care a avut drept consecință juridică acordarea acestor indemnizații și însușirea lor de către unii dintre angajați. Prejudiciul efectiv cauzat agenției este în sumă de 607.246 de lei, reprezentând indemnizații de șomaj, în sumă de 473.544 de lei și contribuții sociale aferente acestor obligații, în cuantum de 133.702 lei”, a declarat Constantin Stică Costescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, la începutul anchetei. Constantin Stică Costescu a confirmat, ieri, că măsura controlului judiciar a fost prelungită și că dosarul se află încă la Poliție. Alte două dintre persoanele cercetate au formulat plângere împotriva măsurii, însă, luni, Judecătoria Motru le-a respins acțiunea împotriva ordonanţei Parchetului, prin care s-a dispus prelungirea controlului judiciar. Hotărârea este definitivă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here