Plafonul scutirii la TVA, majorat de Fisc

176

actePlafonul până la care întreprinderile mici pot aplica regimul special de scutire de TVA va fi majorat de la 35.000 de euro (119.000 lei) la 65.000 de euro (220.000 lei), conform unor prevederi ale proiectului de modificare a Codului Fiscal, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Patronii firmelor din Gorj trebuie să ştie că potrivit prevederilor actuale în domeniul TVA, plafonul până la care persoanele impozabile, cu sediul activităţii economice pe teritoriul ţării, pot aplica regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, reglementat la art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, este de 35.000 euro, calculat la cursul de schimb de la data aderării, respectiv 119.000 lei. Consiliul Uniunii Europene a autorizat România să majoreze plafonul de scutire pentru mici întreprinderi de la 35.000 la 65.000 de euro. Măsura vizează implementarea acestei derogări în legislaţia naţională şi introducerea unor prevederi tranzitorii, astfel încât să conducă atât la reducerea numărului persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, dar şi simplificarea obligaţiilor în materie de TVA.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here