Plafonări comasate – Fals tratat alb de politică neagră

160

cseke-attilaRăzboaiele armate şi economice nu au forţa războaielor subtile, deoarece primele nu distrug naţiunile.Naţiunile pot fi distruse dacă li se distrug sistemele de siguranţă, de învăţământ şi de sănătate.

Evoluţiile guvernamentale din sistemul de învăţământ, dar şi ale pieţei muncii dovedesc că ţara nu mai are nevoie de deştepţi, ci numai de proşti ori îndobitociţi incapabili să gândească viitorul, ci doar să consume prezentul.

 

Un surogat de criză artificială este suficient pentru un popor de nepregătiţi pentru a-l transforma într-un popor depresiv, care îşi devorează forţa creativă. Ceea ce va urma în sistemul de apărare a ordinii şi liniştii publice va induce şi mai mult haos în societate.

Cât priveşte reforma din sănătate, până la un punct ministrul Cseke are dreptate, deoarece el ar trebui să aibă curajul să separe sistemul de medicină de stat de sistemul de medicină privată, în sensul că cine lucrează la stat nu trebuie să mai aibă dreptul să lucreze în domeniul privat. Motivul este unul singur: concurenţa neloială şi interesul propriu al multor slujitori ai lui Hipocrate pentru care morala se reduce la buzunar şi la grosimea portofelului.

Într-un spital mic, comasat sau restructurat, dreptul de a face acte medicale de anvergură era şi aşa restricţionat, iar capacitatea naţiunii de a-şi aprecia medicii era viciată, deoarece datorită reglementărilor, un medic mare într-un spital mic putea exista doar ipotetic. Este adevărat că poporul este foarte bolnav, dar acelaşi popor nu se dă înapoi de la a-şi cumpăra pensii medicale atunci când nu se mai poate impune în nici un loc de muncă pe baza priceperii lui. Este, de asemenea, limpede că atâta vreme cât vor fi prost-plătiţi, medicii nu vor refuza nici un câştig umanizant.

În Vest medicul este plătit, pentru ştiinţa şi actele lui, atât de bine încât nu mai are nevoie de alte stipendii. În România medicul este ignorat, priceperea lui bagatelizată, iar faptul că însuşi preşedintele îl îndeamnă să plece pentru o leafă mai bună afară din ţară creează un sentiment de inutilitate şi disconfort. Acest lucru este mult mai deranjant printre asistenţi, asistente şi infirmiere, care, dacă au norocul să fie trataţi ca ultimii soldaţi, sau să li se reproşeze că nu fac tot ce şi-ar dori fiecare bolnav pretenţios sau nu, se simt ca dracul în faţa sorţii şi a societăţii. Astfel ajungem la nevoia de reconsiderare a profesiei de slujitor al sănătăţii, de la vlădică până la opincă, pentru a avea ceea ce ne trebuie în sistemul de sănătate şi bineînţeles de reclădirea respectului profesional unde multe lucruri ţin de educaţia proprie, de modul de a comunica cu bolnavul sau cu colegii.

Acum, în spitalele din România şi în celelalte părţi componente ale sistemului de sănătate lumea se împarte încă în sistem cazon, uitându-se amănuntul esenţial: acela că sănătatea este un serviciu, care trăieşte, din păcate, doar din cotizaţia contribuabilului. Pentru că se lucrează cu oamenii, fiecăruia dintre cei care sunt angajaţi de stat în sistemul de sănătate le trebuie şi o viaţă mai bună, dar şi mai mult devotament şi mai multă pregătire, lecţie pe care a oferit-o cu vârf şi îndesat un medic care, deşi nu este născut în România, este mult mai patriot decât toţi ceilalţi – Raed Arafat.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here