Piţurcă se aşteaptă la un derby încins: ,,Meciul va fi pe muchie de cuţit”

489

Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, nu se teme de Dinamo Bucureşti, dar a sugerat că meciul de la Severin nu are o favorită certă. Cele două echipe sunt despărţite de numai 4 puncte în clasament, suficient ca bucureştenii să fie în afara play-off-ului. În schimb, juveţii ocupau înaintea acestei runde ultimul loc al podiumului, dar după trei jocuri fără victorie în Liga 1. Ambele formaţii s-au calificat fără probleme în sferturile Cupei României. Craiova a bătut la Voluntari cu 4-1, iar Dinamo a câştigat cu 4-0 la Suceava. Gazdele au probleme înaintea jocului de la Severin. Elvir Koljic va reveni pe gazon în 2020, Renato Kelic e incert, iar Mihai Bălaşa suspendat.,,Suntem iar în faţa unui examen dificil, jucăm contra unui mare club, Dinamo Bucureşti, care în ultimul timp a jucat foarte bine, a avut o creştere extraordinară de formă sub comanda lui Uhrin, deci ne aşteaptă un meci dificil pe care vrem să-l câştigăm, fiindcă în ultimele două partide din campionat nu am reuşit acest lucru şi avem nevoie de cele trei puncte puse în joc. Moralul este bun, venim după un joc bun în Cupa României. Sper să repetăm aceeaşi partitură, acelaşi joc bun şi să obţinem cele trei puncte. Avem cartonaşe galbene şi Bălaşa nu va putea participa la această acţiune. Poate aţi aflat de accidentul lui Koljic, care are o problemă mai dificilă şi va lipsi mai mult timp. În rest, totul este în regulă. Kelic a făcut numai antrenamente uşoare, de alergări, nu cred că va apărea în lot pentru acest meci. Vor juca băieţii care sunt apţi şi în care am încredere deplină. Am încredere că echipa mea va realiza un joc bun şi ne vom lua punctele”, a declarat antrenorul Craiovei, Victor Piţurcă. Partida se dispută în această seară de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here