“Piticii” lui Frimu au impresionat la Slatina!

1043

Gruparea de copii under 6 de la Fotbal Club Viitorul Târgu-Jiu, antrenată de Cosmin Frimu, s-a clasat pe poziția a doua, în grupa “Champions League”, la turneul de fotbal Slatina Junior Cup. A fost ediţia inaugurală a celei mai puternice întreceri de profil din zona Olteniei, la care au luat parte peste 40 de echipe de copii. Meciurile au avut loc pe terenurile cu iarbă din cadrul Complexelor Sportive “1 Mai” și „Metalurgistul”. Competiția s-a desfășurat pe cinci categorii de vârstă, de la under 6, la under 10. Echipele participante au fost împărțite pe două grupe, iar primele două clasate din fiecare serie au evoluat în grupa valorică denumită sugestiv “Champions League”. La turneu au participat şi alte cluburi de renume din ţară precum Academia Gheorghe Hagi, Academia Dănuț Coman, L.P.S. Banatul Timișoara, F.C. Municipal Pitești, C.S.U. Craiova sau Zimbru Chișinău. Antrenorul gorjean Cosmin Frimu a spus că este mulțumit de evoluția micuţilor săi, mai ales că unii dintre ei nu au împlinit încă 5 ani. “Sunt copii talentați, însă, cel mai important lucru, la acest nivel de inițiere și formare, este să înțeleagă ce înseamnă spiritul de grup și munca în echipă. Am mai observat că sunt părinți cărora le place ca echipa să câștige fiecare joc, însă ar trebui să fie mai preocupați de creşterea copiilor, atât din punct de vedere valoric, dar mai ales fizic, să fie sănătoși”. Tânărul antrenor gorjean a mai spus că oraşul Târgu Jiu suferă enorm la capitolul investiții în fotbalul juvenil, dar şi că ar trebui pus mai mult accent pe centrele de copii și juniori sau școlile private de fotbal. “Jucătorii, acești copii, trebuie să fie crescuți sănătos. Lipsesc cu desăvârșire bazele sportive sau terenurile corespunzătoare pentru antrenament. În orașul Târgu-Jiu există 2 terenuri sintetice cu iarbă artificială și acelea sunt închiriate contra cost”. Cosmin Frimu, care a îmbrăcat tricoul unor cluburi de fotbal precum Pandurii Târgu Jiu, Sportul Studențesc, Steaua București sau Centese Italia, este absolvent al Universității „Constantin Brâncuși”, licențiat în educație fizică și sport, specializarea fotbal, dar şi antrenor calificat la renumita școală de la Covercino Firenze (Italia). În perioada 8– 10 septembrie, F.C. Viitorul Târgu-Jiu va participa la Turneul de Fotbal Internațional Vest, Liga Timișoara.
Lotul deplasat la Slatina: Cristian Sauca, Devon Cobhan, Darius Cîrstea, Claudiu Tudor, Sebastian Folcuț. Din echipă mai fac parte jucători care nu au putut fi prezenți la acest turneu: David Lăzăroiu, Nicolas Stoian, Matei Andreescu şi Octavian Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here