Pițian s-a transferat la Cluj

870

Andrei Pițian, fotbalist din Târgu Jiu, format la Pandurii, a ajuns la un acord cu Universitatea Cluj. Apărătorul central va juca în sezonul viitor în Ardeal, la echipa nou-promovată. În vârstă de 26 de ani, Pițian măsoară 1,94 metri și are peste 120 de meciuri jucate în Liga 1. Ultima oară a evoluat pentru Chindia Târgoviște, echipă cu care a reușit să se mențină în primul eșalon după un baraj dramatic cu Concordia Chiajna. Pițian a declarat, pentru site-ul oficial al ,,șepcilor roșii”, că a venit la un club de tradiție, ai cărui suporteri fac o atmosferă incendiară. ,,Mă bucur că s-a realizat această mutare. Mă simt foarte bine. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici. Este un club cu tradiție, așa cum știm cu toții, cu condiții foarte bune și, nu în ultimul rând, cu foarte mulți suporteri pătimași. Până la urmă, o echipă mare și mi-am dorit foarte mult să lucrez la acest club. Am urmărit meciul cu Hermannstadt din finalul play-off-ului din Liga a 2-a, a fost atunci un final nefericit, însă mă bucur că ‘U’ a reușit să promoveze în barajul cu Dinamo, unde cu siguranță a fost mult mai greu, dar echipa a arătat bine și a reușit promovarea”, a declarat Pițian. Pițian a venit întâia oară pe Cluj Arena alături de Pandurii Târgu Jiu, pe când echipa evolua în grupele Europa League. Speră acum ca Universitatea Cluj să repete performanțele gorjenilor din acel an. ,,Am fost în lot în acel meci din Europa cu Pandurii și țin minte că m-a fascinat stadionul. Era pentru prima oară când ajungeam aici, pe acest stadion și, la fel ca și atunci, sunt entuziasmat de ceea ce văd în jurul meu și de tot ceea ce înseamnă Universitatea Cluj. Mă bucur foarte mult că echipa s-a întors în prima ligă și îi așteptăm în număr cât mai mare lângă noi, pentru că toți cei care iubesc acest club au așteptat mult revenirea în prima ligă, așa că, alături de ei, sper să formăm din nou o forță în Liga 1”, a adăugat fotbalistul gorjean. Cotat la 500 de mii de euro pe Transfermarkt, Pițian a mai jucat la Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, Apollon Limassol, FC Botoșani și FC Argeș.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here