Piţian, DSP: „Nimeni nu a mai solicitat vaccinul antigripal”

471

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în ultimele două săptămâni, nu a mai existat nicio solicitare pentru vaccinarea antigripală, deşi încă avem doze pe stoc. De la începutul anului, până în prezent, doar vârstnicii s-au mai arătat interesaţi de acest vaccin.

Teoretic, campania de vaccinare antigripală continuă la nivelul judeţului nostru. Practic, însă în ultimele două săptămâni nimeni nu a mai solicitat să fie imunizat. „În teritoriu mai sunt peste douăzeci de doze de vaccin antigripal, dar în ultimele două săptămâni nu au mai fost solicitări din partea oamenilor”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2014-2015, a debutat cu dreptul în Gorj. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), iniţial, au fost aduse 1.420 doze, ulterior ajungând la DSP alte 4.130 vaccinuri.
Categoriile de persoane, precum: copiii, vârstnicii de peste 65 de ani, femeile gravide, bolnavii ce suferă de afecţiuni cronice şi personalul sanitar trebuie imunizate cu prioritate. Astfel că, autorităţile recomandă medicilor de familie ca până la primirea vaccinului antigripal, să întocmească liste pentru aceste categorii de persoane. Campania de imunizare împotriva gripei se desfăşoară, ca de fiecare dată, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here