”Pită –ROIU”!

828

În primăvara lui 2013, adică la un an de la înființarea CEO, câteva mii de mineri și energeticieni îi cereau, în stradă, demisia directorului Diviziei Financiare a companiei, Daniel Pităroiu, într-un mod original: purtau pancarte pe care scria ”Pită-ROIU. Se sparge stupul boschetarilor”. După câteva zile de proteste, acesta a demisionat din funcție. La scurt timp, Pităroiu a revenit în companie pe poziția de adjunct în cadrul aceleiași structuri, iar în decembrie 2014 a demisionat, din nou. De atunci au trecut câțiva ani, iar ”șeful banilor” vrea să se întoarcă pe un post de conducere în CEO, iar cel care vrea să-l impună a uitat toate astea, a uitat că Pităroiu a încasat plăți compensatorii de la companie, iar de multă vreme e din nou în complex, pe postul de consilier personal al președintelui Directoratului, adică al lui Sorin Boza, și nu pentru că e vreo capacitate, ci tot impus politic.

Ca să aveți idee despre cine-i acest Pităroiu, trebuie amintită cea mai elocventă caracterizare a personajului, făcută chiar de Laurențiu Ciurel: ”Pităroiu are un talent: dacă îl laşi într-o cameră cu un seif plin, legat de mâini şi de picioare, dimineaţa îl găseşti tot legat, dar seiful gol”. De aici, concluzia că Pităroiu e …”talentat”!

Și pentru că e atât de ”talentat”, vinerea trecută, s-a încercat impunerea sa în Directoratul CEO, iar pasul următor era plantarea acestuia pe prima poziție în companie, numai că planul a eșuat, deocamdată.

Cel care trage sforile pentru Pităroiu este deputatul Ion Cupă, șeful ALDE Dolj care, prin influență politică dinspre partid, via Chițoiu, șeful de facto al ALDE, pe cei din Ministerul Energiei cu carnet de partid, concret pe Anton Anton, ministrul Energiei, președinte ALDE Sector 2, care l-a chemat la ordin pe subordonatul său, Cornel Bobâlcă, consilier în Ministerul Energiei și i-a spus ce are de făcut din postura de președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO, adică să-l revoce pe Antonie și să-l planteze, în Directorat, pă cel mai talentat șef al banilor.

Miza lui Cupă: bani pentru partid și firmele de casă. Vă mai spun doar atât: Cupă l-a impus pe Cătălin Stănculescu în postul de Director al Direcției Energie din CEO! Soția lui Stănculescu, doamna Anișoara, e șefa organizației municipale ALDE Craiova, adică mâna dreaptă a lui Bebe Cupă, cea care conduce partidul cât e plecat boss-ul la Cameră.

Și încă una: domn’ Bebe încearcă de aproape un an să-l debarce pe Boza și să-și planteze omul la CEO, folosindu-se de marioneta sa, Ion Popescu, șeful Corpului de Control al Ministerului Energiei, care frunzărește în van prin actele companiei, doar, doar, o găsi ceva.

Și ca să nu zică domn’ Bebe că nu ne-am prins, mai e ceva: banii pentru Pandurii, că doar are Condescu nevoie de cașcaval, iar prietenul vechi, la nevoie se cunoaște, no? În urmă cu câțiva ani, când nașul Stănișoară voia să se piardă urma șmenurilor făcute de finul Bebe de la Severin, i-a găsit loc ca șef la Finanțe la Târgu-Jiu, în fieful pedeliștilor proptiți de Condescu. Și, io-te așa, ajunsese Bebe și șef al PDL Gorj…Dar ăstea-s, doar, amănunte…Le-am reamintit, ca să vedeți la ce nivel se joacă banii CEO și ai Gorjului.
Claudiu Matei

 

 

1 COMENTARIU

  1. Nea’ Bebe asta e acel nene care zilele trecute se mira de cat de mult il urasc gorjenii ? M am prins domn’ Bebe , m am prins ca sau prins si altii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here