Pistol găsit în locuinţa unui târgujian

389

pistolUn bărbat din municipiul Târgu-Jiu este cercetat de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă, asta după ce în locuinţa acestuia a fost găsit un pistol neletal, cumpărat din străinătate şi introdus ilegal în ţară.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Gorj efectuează cercetări faţă de un bărbat din Târgu-Jiu, sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă. „Continuând investigaţiile pentru identificarea persoanelor care deţin, fără drept, arme neletale, poliţiştii B.A.E.S.P. au stabilit că T.D., din municipiul Târgu-Jiu, deţine o armă neletală, supusă autorizării. În data de 15.06.2012, în baza autorizaţiei de percheziţie domiciliară emisă de Judecătoria Târgu-Jiu, poliţiştii au descins la locuinţa suspectului. Cu această ocazie, în imobil a fost identificată o armă neletală (pistol), pentru care T.D. nu deţinea permis. De asemenea, pe parcursul cercetărilor s-a mai constatat că arma a fost achiziţionată din străinătate, fiind introdusă în ţară de către suspect, fără a o declara organelor vamale”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au ridicat arma deţinută, fără drept, de către suspect. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here