Pîşcu şi Garcea, cei mai buni sportivi gorjeni în 2016

683

Cu bune, cu rele, într-un context financiar delicat, sportul din Gorj merge mai departe. Asta o demonstrează numărul mare de sportivi premiaţi la Gala Sportului Gorjean 2016. La această ediţie, principala dinstincţie, aceea de “Sportivul gorjean al anului”, a fost împărţită de doi atleţi: Andreea Pîşcu şi Adrian Garcea. Ambii sunt pregătiţi de antrenorul emerit de la CS Pandurii Tg-Jiu, Ion Bură. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj, alături de clubul CS Pandurii.

Adrian Garcea, CS Pandurii: “A fost un sezon foarte bun pentru mine, având în vedere că au fost şi concurenţi mai mari ca mine, seniori. Mă bucur, pentru că anul trecut nici nu visam la acest titlu. E o muncă foarte grea, atletismul mi se pare cel mai greu sport care se practică. Toată lumea vrea să ajungă la Jocurile Olimpice şi să sperăm că vom ajunge acolo. Anul viitor vreau să am rezultate şi mai bune ca în 2016”.
Andreea Pîşcu, CS Pandurii: “Vreau să mulţumesc, în primul rând, Clubului Pandurii Tg-Jiu, Direcţiei pentru Tineret şi Sport Gorj, domului antrenor Ion Bură, care a fost întotdeauna alături de noi şi ne-a susţinut în tot ceea ce am făcut. A fost cu noi şi la bine, şi la greu, iar atunci când nu am mai putut ne-a ridicat moralul. Vreau să mulţumesc familiei mele pentru că este întotdeauna alături de mine. A fost un an destul de bun. În 2017, îmi doresc să particip la Campionatele Europene de 10.000, şi, de ce nu, să iau o medalie. Pe viitor îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice, e visul oricărui sportiv. Este mult de muncă, mai ales pentru probele pe care le facem noi, semimaraton, 10.000, 5.000. Dacă nu am depune efort la antrenamente, şi nu am fi susţinuţi de antrenor, nu cred că am reuşi”.
Ion Bură, antrenor emerit CS Pandurii: “Ca antrenor, în fiecare an am avut rezultate, iar acum am avut nişte rezultate excepţionale. Am reuşit performanţe şi în cadrul Federaţiei Române de Atletism cu sportivi gorjeni, alături de alţi sportivi din ţară, care au obţinut rezultate la Campionate Europene şi Mondiale. Asta ne face să continuăm, pentru că sportivii din Gorj sunt tineri, şi anul viitor vom avea rezultate şi mai bune. Ne-am antrenat în condiţii destul de grele, şi sperăm ca în 2017 să avem şi stadionul terminat şi să avem performanţe mai înalte. În afară de cei doi atleţi, şi sportiva Adina Amzucu a ieşit pe locul 3 la Campionatele Mondiale ale Elevilor din Turcia, deci am avut 3 sportivi internaţionali. Este adevărat că aria de selecţie se subţiază din ce în ce mai mult, dar în momentul în care ai nişte rezultate de valoare, în cadrul grupelor pe care le pregăteşti, acestea sunt un model şi pentru alţi sportivi. Mi-am propus ca obiectiv, cu Andreea Pîşcu, Jocurile Olimpice din 2020, cu performanţa 2 ore şi 29 de minute”.
15608801_10154675461046397_353549983_oMihai Prunariu, director CS Pandurii: “E frumos că munca sportivilor, antrenorilor, celorlalţi colegi e încununată la sfârşitul anului cu rezultate foarte bune. Sunt bucuros şi pentru că anul acesta avem 2 sportivi în primii 10 ai României. Sunt rezultate deosebite. Mă bucur că am reuşit să ne premiem toate medaliile, cu eforturi. Andreea şi Adrian sunt nişte copii extraordinari, au crescut foarte mult în valoare. Este posibil ca Andreea Pîşcu să prindă Jocurile Olimpice din 2020. Adrian este un băiat extrem de talentat, care anul acesta a reuşit să obţină al treilea timp în Europa şi a câştigat o medalie de bronz la Campionatele Europene de la Tbilisi. N-aş vrea să-i uit nici pe ceilalţi, pentru că au muncit şi au adus rezultate foarte bune. La box, avem doi campioni naţionali, iar Loris Andreaş a participat la Campionatele Europene. Suntem un club mic, dar cu oameni şi rezultate deosebite”.
Horaţiu Gorun, director DJTS Gorj: “Ne păstrăm pe nota noastră obişnuită din ultimii 3-4 ani, cu multe plusuri. Sunt şi ceva minusuri, dar una peste alta suntem în grafic. Din punctul nostru de vedere ne situăm pe un trend ascendent, pentru că aţi văzut că foarte mulţi din aceşti copii sunt de viitor, ceea ce înseamnă că rezultatele, în mod normal, se vor confirma în anii viitori. Prin munca acestor antrenori minunaţi, cu siguranţă, vom avea şi o bază de selecţie potrivită. Vedeţi cât de greu se găsesc copiii pentru sporturi individuale, iar lipsa sponsorilor face ca mulţi dintre aceşti copii talentaţi să se lase. Ne păstrăm tradiţia pe ramurile noastre de forţă: atletismul şi radiogoniometria, ne păstrăm revirimentul din ultimii ani in ceea ce priveşte boxul şi luptele, iar aici se văd şi investiţiile în infrastructură. Faţă de anul trecut e un plus ca şi medalii şi performanţe. Obiectivul nostru al gorjenilor ar fi să avem din nou sportivi în lotul olimpic pentru următorul ciclu”.

CEL MAI BUN SPORTIV GORJEAN
PȊȘCU ANDREEA – CS PANDURII TG-JIU – ATLETISM – ANTRENOR ION BURĂ
LOC 3 CAMPIONATELE EUROPENE DE CROS CU ECHIPA ROMÂNIEI
LOC 5 CAMPIONATELE EUROPENE DE SEMIMARATON
LOC 2 – C.N. TINERET – 20.02.2016, BUCUREŞTI– proba 1.500M
LOC 1 – C.N. SENIOARE – 15.05.2016, BUCUREŞTI– proba SEMIMARATON
LOC 1 – C.N. TINERET – 15.05.2016, BUCUREŞTI– proba SEMIMARATON
LOC 1 – C.N. TINERET – 16.07.2016, CLUJ NAPOCA– proba 10.000M
LOC 1 – C.N. TINERET – 17.07.2016, CLUJ NAPOCA– proba 5.000M
LOC 1 – C.N. TINERET – 22.10.2016, BĂILE FELIX– proba CROS
LOC 2 – C.N. TINERET – 22.10.2016, BĂILE FELIX– proba CROS ECHIPĂ
GARCEA ADRIAN – CS PANDURII TG-JIU – ATLETISM – ANTRENOR DRAGOŞ BURĂ
LOC 3 CAMPIONATELE EUROPENE DE JUNIORI PROBA 3.000 M
LOC 6 CAMPIONATELE MONDIALE DE JUNIORI ALERGARE MONTANĂ
LOC 2 CAMPIONATELE BALCANICE DE JUNIORI PROBA 3.000M
LOC 3 – C.N. JUNIORI 1 – 28.02.2016, BUCUREŞTI– proba 3.000M
LOC 1 – C.N. JUNIORI 2 – 05.03.2016, BUCUREŞTI– proba 3.000M
LOC 1 – C.N. JUNIORI 2 – 06.03.2016, BUCUREŞTI– proba 1.500M
LOC 1 – C.N. JUNIORI 2 – 09.04.2016, BOTOŞANI– proba CROS
LOC 1 – C.N. JUNIORI 2 – 18.06.2016,PITEŞTI– proba 5.000M
LOC 1 – C.N. JUNIORI 2 – 19.06.2016, PITEŞTI– proba 3.000M
LOC 2 – C.N. JUNIORI 1 – 30.07.2016,PITEŞTI– proba 1.500M
LOC 2 – C.N. JUNIORI 1 – 31.07.2016,PITEŞTI– proba 5.000M
LOC 3 – C.N. JUNIORI 1 –13.08.2016, VATRA DORNEI – proba ALERGARE MONTANĂ
LOC 3 – C.N. JUNIORI 2 – 09.04.2016, BOTOŞANI– proba CROS ECHIPĂ
LOC 3 – C.N. JUNIORI – 22.10.2016, BĂILE FELIX– proba CROS

LAUREAȚI AI GALEI SPORTULUI GORJEAN
ATLETISM
BĂLȚOI ADELA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR VIORICA DIMA
LOC 1 CAMPIONATELE BALCANICE DE SENIORI ALERGARE MONTANĂ CU ECHIPA ROMÂNIEI
LOC 2 – C.N. SENIOARE – 20.02.2016, BUCUREŞTI – proba 1.500M
LOC 3 – C.N. SENIOARE – 20.02.2016, BUCUREŞTI – proba 3.000M
LOC 1 – C.N. SENIOARE – 13.08.2016, VATRA DORNEI – ALERGARE MONTANĂ ECHIPĂ
AMZUCU ADINA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR ION BURĂ
LOC 2 – C.N. JUNIORI 1 – 28.02.2016, BUCUREŞTI– proba ȊNĂLŢIME
LOC 1 – C.N. JUNIOARE 2 – 05.03.2016, BUCUREŞTI– proba ȊNĂLŢIME
LOC 1 – C.N. JUNIOARE 2 – 18.06.2016, PITEŞTI– proba ȊNĂLŢIME
LOC 2 – C.N. JUNIOARE 1 – 30.07.2016, PITEŞTI– proba ȊNĂLŢIME
LUPULESCU DANIEL – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR VIORICA DIMA
LOC 2 – C.N. SENIORI – 09.10.2016, BUCUREŞTI– proba MARATON
LOC 3 – C.N. SENIORI – 13.08.2016, VATRA DORNEI – ALERGARE MONTANĂ
CIOVEI MIHAELA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR VIORICA DIMA
LOC 3 – C.N. TINERET – 16.07.2016, CLUJ-NAPOCA – proba 10.000M
LOC 1 – C.N. SENIOARE – 13.08.2016, VATRA DORNEI – ALERGARE MONTANĂ-ECHIPĂ
LOC 2 – C.N. TINERET – 22.10.2016, BĂILE FELIX– proba CROS ECHIPĂ
DUMITRESCU MARIAN NICOLAE – L.P.S TG-JIU – ANTRENOR CIOBANU LAURENŢIU
LOC 2 CN JUNIORI 2 – 2000 M OBSTACOLE

BOX
PĂTRAŞCU ANA ROXANA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 1 – C.N. SENIOARE – 21-28.08.2016, MANGALIA – categoria 69 KG
DIŢĂ ELENA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 3 – C.N. SENIOARE – 21-28.08.2016, MANGALIA – categoria 54 KG
ACHIM IONELA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 2 – C.N. TINERET – 21-28.08.2016, MANGALIA– categoria 81 KG
BITEANU FLORIN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR NEAMŢU DORULEŢ
LOC 2 – C.N. TINERET – 24.09-01.10.2016, BREZOI– categoria 49 KG
PIRICĂ MARIUS – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR NEAMŢU DORULEŢ
LOC 3 – C.N. TINERET –24.09-01.10.2016, BREZOI – categoria 56 KG
ANDREAŞ LORIS – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR NEAMŢU DORULEŢ
LOC 1 – C.N. JUNIORI –29.10.2016, TG-JIU – categoria 57 KG
ANDREAŞ DAVID – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR NEAMŢU DORULEŢ
LOC 1 – C.N. JUNIORI –29.10.2016, TG-JIU – categoria 48 KG
POBIRCI CIPRIAN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR NEAMŢU DORULEŢ
LOC 3 – C.N. JUNIORI –29.10.2016, TG-JIU – categoria 48 KG
MARATU MARIAN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 3 – C.N. JUNIORI –29.10.2016, TG-JIU – categoria 54 KG
STANA CONSTANTIN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 2 – C.N. JUNIORI –29.10.2016, TG-JIU – categoria 80 KG
IONCILĂ MARIAN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR NEAMŢU DORULEŢ
LOC 3 – C.N. JUNIORI –29.10.2016, TG-JIU – categoria 80 KG
MUSTET ANDREI – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 3 – C.N. CADEŢI -02.12.2016, ZALĂU – categoria 50 KG
CHIRIŢESCU TEODOR – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GEICĂ LEONTINA
LOC 3 – C.N. CADEŢI -02.12.2016, ZALĂU – categoria 48 KG
DEACONU IOAN – CS JIUL ROVINARI – ANTRENOR NICU MARIN
LOC 1 – C.N. CADEŢI -02.12.2016, ZALĂU – categoria 76 KG
ŢĂRAN ORLANDO – CS JIUL ROVINARI – ANTRENOR NICU MARIN
LOC 3 – C.N. CADEŢI -02.12.2016, ZALĂU – categoria 43 KG

LUPTE
IGOIANU ŞTEFAN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GORJANU AUREL
LOC 3 – C.N. CADEŢI- 02-04.06.2016 – Odorheiu Secuiesc – categoria 46 KG
TAMAŞI DORINEL – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GORJANU AUREL
LOC 3 – C.N. CADEŢI- 02-04.06.2016 – Odorheiu Secuiesc – categoria 58 KG
BEŞLIU ALEXANDRU – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR GORJANU AUREL
LOC 2– C.N. JUNIORI- 28-30.10.2016 – BUZIAŞ – categoria 100 KG
CORNESCU TEODOR – CSS TG-JIU– ANTRENOR VOICESCU RAREŞ
LOC 3 – C.N. JUNIORI- 28-30.10.2016 – BUZIAS – categoria 73 KG
STĂVARU IONUŢ – CSS TG-JIU– ANTRENOR VLĂDOIU SORIN
LOC 1 – C.N. JUNIORI – categoria 73 KG
GHIŢUICĂ MARIAN – CS MOTRU– ANTRENOR VASILE PURDESCU
LOC 3 – C.N. JUNIORI- 28-30.10.2016 – BUZIAŞ – categoria 76 KG

RADIOGONIOMETRIE
MANEA RAMONA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
LOC 6 – CAMPIONATELE MONDIALE DE SENIORI ARDF
MARCU VALENTINA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
LOC 1 – CAMPIONATELE BALCANICE JUNIORI ARDF
MIJA DENISA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
MULTIPLĂ CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ
BURCI DANIELA – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
MULTIPLĂ CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ
BURCI ANDREI – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
MULTIPLU CAMPION NAŢIONAL
VOIVU RAZVAN – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
MULTIPLU CAMPION NAŢIONAL
SANDU TEODOR – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
MULTIPLU CAMPION NAŢIONAL

ORIENTARE
TALABĂ DRAGOŞ – CS PANDURII TG-JIU – ANTRENOR MARCU ADRIAN
LOC 2 – CAMPIONATUL NAŢIONAL

AUTOMOBILISM SPORTIV
ŞERBAN VASILE FLORIN – ACS RAIDERI
CAMPION NAŢIONAL SUPERBUGGY
DUNĂVĂŢU CRISTIAN DUMITRU – ACS RAIDERI
CAMPION NAŢIONAL LA CLASA BUGGY 1600

FOTBAL
PANDURII LIGNITUL TG-JIU – ANTRENORI ANDREUCĂ CONSTANTIN ŞI VINTILESCU SORIN
CASTIGĂTOARE A CUPEI ROMÂNIEI

SPORTUL PENTRU TOŢI
Lăţoiu Florentina Roxana – alpinism / escaladă ANTRENOR CHIRIAC GABRIEL
Orzan Radu Ion – paraşutism / alpinism ANTRENOR CHIRIAC GABRIEL
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. 2 ore si 29 minute pe maraton la Jocurile olimpice din 2020???…probabil a baut prea multe pahare de vin ca sa faca o astfel de afirmatie…Pana in anul 2020 clubul pandurii o sa ramana fara atleti…dar vrabia malai viseaza…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here