Pirul – valoroasă plantă medicinală, dar şi dăunătoare

4456
agropyronPirul, cunoscut de toată lumea drept o plantă dăunătoare ce se întinde rapid în toată grădina, este o valoroasă plantă medicinală, cunoscută şi folosită ca atare din antichitate. Partea folosită sunt rizomii, adunaţi în urma plugului sau a grapei. După recoltare se spală, se taie în lungime de 5-6 cm şi se usucă la umbră sau la soare (temperatură sub 40 grade C).
După uscare se recomandă frecarea acestora cu peria pentru eliminarea resturilor de rădăcini şi de frunze (considerate impurităţi).

Produsul obţinut are culoarea galben-pai, nu are miros, dar prezintă gust dulceag, aromatic, uşor sărat, este mucilaginos şi iritant.

Acţiunile farmacologice sunt diverse şi cuprind mecanismele de dezintoxicare (diaforetică, diuretică, depurativă), de apărare (fungistatică, antimicrobiană) sau restaurative (anti-hipertensivă, tonică, reminalizantă a sistemului osos).
Reţetele utilizate sunt numeroase dar dintre ele amintim câteva mai uşor de făcut:
Pulbere de pir
• luat ca atare un vârf de cuţit înainte de fiecare masă pentru afecţiuni urinare, dischinezii biliare, hepatită vi-rală, induraţia ficatului şi a splinei;
• în apă , lapte, supă (o linguriţă de 3 ori/zi) ca depurativ şi tonic general în curele de primăvară.
Infuzie de pir
Se pun 1-2 linguriţe de plantă mărunţită sau tocată peste o cană de apă clocotită şi se lasă până ce ajunge călduţ (3-4 căni/zi) în caz de afecţiuni respiratorii (rinită, bronşită, tuberculoză pulmonară), urogenitale (cistită, ure-trită), dischinezie biliară, obezitate, intoxicaţii, reumatism sau gută.
Decoct de pir
Se fierbe timp de 5 minute o lingură de rizomi uscaţi într-o cană de apă şi se bea (3-4 căni/zi), în aceleaşi boli ca la infuzie;
Tinctură de pir
Se lasă timp de 7-10 zile (5-10 g de rădăcini uscate în 0,250 l alcool de calitate). După strecurare şi filtrare se pune în sticle mici de culoare închisă şi se ia o linguriţă înainte de fiecare masă în caz de ascită sau colici renali şi biliari.
Amestec cu:
• rădăcini brusturi (15 g), flori de soc, gălbenele, albăstrele şi coajă de salcie (decoct 10 min.), se ia o linguriţă de amestec cu o cană de apă (2-3 căni/zi) – reumatism;
• cozi de cireşe (20 grame din fie-care) în 1 litru de apă clocotită (2 ceşti/zi) – celulită;
• frunze de vâsc şi flori de păducel (o linguriţă amestec/cană apă clocotită) – tensiune arterială,
• frunze de vâsc şi flori de păducel (1 lingură amestec la 200 ml apă rece, macerat 10 minute şi apoi fierbere până la clocot) – diabet, hipertensiune (1-2 linguriţe de 3 ori/zi).
Sorin MILCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here