Pirandele din Meteor au plâns şi au urlat la reţinerea celor nouă

257

Câteva zeci de persoane din Meteor, rude cu persoanele reţinute de anchetatori în dosarul evaziunii de două milioane de euro s-au adunat în apropiere de IPJ Gorj, la finalul săptămânii trecute, şi la căderea nopţii şi-au plâns apropiaţii săltaţi de mascaţi. Pirandele nu au fost deloc înţelegătoare când au văzut în zonă aparatele de fotografiat, ele începând să urle şi să înjure la adresa celor ce le vedeau în această stare. Lucrurile nu s-au liniştit în Meteor mai ales când Tribunalul Gorj a admis cererea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Gorj, pentru arestarea preventivă a opt persoane din cele 30 audiate în cazul evaziunii de două milioane de euro.

“Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Mihai Doru, Mihai Istrate Petre, Priboi Biriţă, Ilarie Biriţă, Mihai Istrate, fiul lui Toma şi Lenuţa, Mihai Istrate, fiul lui Biriţă şi Olimpia, Lăţa Ion, Mihai Ioan pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 04.07.2013 până la data de 01.08.2013, privitor pe inculpaţii Mihai Istrate Petre, Priboi Biriţă, Ilarie Biriţă, Mihai Istrate, fiul lui Toma şi Lenuţa, şi de la data încarcerării privitor pe inculpaţii Mihai Doru, Mihai Istrate fiul lui Biriţă şi Olimpia, Lăţa Ion şi Mihai Ioan. Respinge propunerea formulată de DIICOT Biroul Teritorial Gorj privind arestarea preventivă a inculpatei Mihai Maria şi dispune luarea faţă de inculpata Mihai Maria a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea şi obligă inculpata să nu părăsească localitatea în care locuieşte, oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, fără încuviinţarea instanţei de judecată”, se menţionează pe portalul Tribunalului Gorj.
Inculpaţii au fost încarceraţi în arestul IPJ Gorj, iar decizia magistraţilor este cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare.

Facturi fictive de două milioane de euro
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, 27 de percheziţii în judeţele Gorj, Hunedoara şi Mehedinţi, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, în acest caz prejudiciul cauzat prin comiterea de infracţiuni fiind estimat la aproximativ două milioane de euro.
Membrii grupului infracţional sunt suspectaţi că, în perioada 2010 – 2011, ar fi emis facturi fictive, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, pentru justificarea unor operaţiuni cu materiale feroase şi neferoase, banii fiind însuşiţi de către aceştia.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here