Pintilii: “La 40 de puncte ar cam fi gata lupta!”

435

Fost căpitan al Pandurilor, acum doar jucător împrumutat de la Al Hilal ce-și dorește să ajute echipa gorjeană în tentativa ei de a salva un sezon modest, Mihai Pintilii declară că un succes acasă contra celor de la U Cluj ar ajuta Pandurii să fie mai aproape de atingerea obiectivului. “E bine că am câştigat, că am luat trei puncte, esenţiale pentru noi. Acum urmează un meci dificil acasă cu U Cluj, dacă vom lua trei puncte cred că vom lua o opţiune serioasă de a evita retrogradarea. În tur s-au făcut foarte puţine puncte, iar acum încercăm să scoatem echipa din subsol. Dar uşor, uşor urcăm, dacă am ajunge la 40 de puncte ar fi cam gata lupta”, a declarat încrezător mijlocașul defensiv al Pandurilor. Pintilii mai spune că de această dată misiunea pandurilor a fost mai ușoară, echipa gălățeană acuzând șocul problemelor financiare din ultima vreme: “Mereu când veneai la Oţelul te aşteptai la meciuri foarte grele, tribunele sunt aproape de gazon, dar acum din păcate pentru ei, trec printr-o perioadă dificilă, cu insolvenţa şi cu tot”. Legat de aceeași partidă, câștigată de gorjeni cu 2-0 pe terenul Oțelului, Pintilii spune că speră ca accidentarea suferită să nu fie de natură să-l împiedice să evolueze, luni, contra șepcilor roșii: “Chiar mi-am dorit să joc în partida de la Galați şi să ajut echipa să obţină cele trei puncte puse în joc, e păcat că m-am lovit, dar sper să nu fie nimic grav. Toată lumea zice că nu ăsta este locul pe care trebuie să fie Pandurii, şi noi, jucătorii, simţim asta”, a mai declarat Pintilii. Jucătorul ce a mai evoluat și pentru Steaua după despărțirea de Pandurii a mai dezvăluit și care sunt atuurile pe care mizează atunci când susține că echipa se va salva de la retrogradare: “Suntem o familie unită şi contează foarte mult asta, ne ajutăm foarte mult între noi, fini-naşi cum suntem aici la echipă”, a mai declarat Mihai Pintilii, care-i este naș lui Dan Nistor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here