Pilele şi “portocaliii”, păstraţi sau nu de Bălăşoiu în noua organigramă a CEO

1159

Directori, şefi Departament, şefi Servicii, şefi Birou, economişti, jurişti, ingineri, analişti şi secretare acesta este, în prezent, aparatul de lucru al preşedintelui Directoratului Complexului Energetic Oltenia(CEO), Constantin Bălăşoiu. Cei 200 lucrează la sediul CEO de la Turceni, nu sunt toţi directori, dar conduc şi au salarii diferenţiate în ceea ce priveşte unităţile aflate în subordinea structurii, atât în minerit cât şi în energie. Aceştia sunt cei 200 la care s-a referit premierul Victor Ponta la vizita de la Târgu-Jiu, iar Bălăşoiu a promis că va lua măsuri reducând 100 din ei. Practic, numărul directorilor, subalterni ai lui Bălăşoiu, ar fi şi mai mulţi dacă în aparatul propriu ar fi intrat directorii de la sucursalele energetice de la Turceni, Rovinari şi Craiova, consilierii sau restul personalului de conducere de la carierele Diviziei Miniere. La Târgu-Jiu, din septembrie, se vor muta 100 din cei aflaţi în actualul aparat prezent, Bălăşoiu fiind obligat să renunţe la jumătate dintre actualii subordonaţi. O parte sunt pile iar unii sunt “portocalii” care au mai condus defectuos însă unităţile intrate acum în CEO.

Imediat după realizarea Complexului Energetic Oltenia, în urmă cu câteva luni, la Turceni, în sediul TESA al fostului Complex Energetic Turceni s-au eliberat două etaje pentru şefii din noul aparat de lucru al CEO. Bălăşoiu şi-a instalat biroul şi el la Turceni şi a acceptat în aparatul de lucru mai bine de 200 de persoane, cu funcţii de conducere. A acceptat, fără reţinere, aproape tot aparatul de conducere al fostului SNLO, cei fugiţi de lângă Daniel Burlan realizând oportunităţile activităţii în executivul CEO, dar şi alte persoane cu funcţii de conducere fugite rapid de la sucursale, pentru beneficiile financiare dar şi pentru “umbrela” pe care le-o oferea, la momentul respectiv, noua structură. Printre ei, numeroşi pedelişti şi persoane care au făcut cu ardoare jocurile PDL în ultimii ani, când oamenii puşi de acest partid au condus unităţile miniere şi energetice din Gorj, dar şi numeroase pile şi rubedenii a actualilor şefi. Conştienţi însă că toată minunea va ţine patru luni, mulţi au riscat, ca acum, în septembrie, să rămână fără funcţii lângă directorul Bălăşoiu, care va rămâne, însă, în continuare, în fruntea CEO. Din acest motiv şi misiunea lui Bălăşoiu este extrem de dificilă, va trebui să aleagă cu atenţie cine vor fi cei rămaşi şi cine vor dispărea din organigrama de conducere care va fi aprobată în câteva zile. Gorjeanul îi oferă lui Bălăşoiu o mână de ajutor mai ales că “generalul” nu cunoaşte prea bine personalul pe care l-a preluat.

Actuala organigramă, modificată obligat-forţat
În Directoratul CEO sunt astfel cinci directori cu cinci secretare în dotare. Astfel Directoratul are din start 10 salariaţi. Vorbim de Constantin Bălăşoiu-director general, Alecu Sorin-director Divizie Strategie-Dezvoltare, Nica Veronica- directorul Diviziei Financiare, Marian Motocu-directorul Diviziei Energetice şi Vasile Ogârlaci- directorul Diviziei Miniere. În Conducerea CEO se mai află încă 13 directori cu secretarele din dotare. Vorbim despre: Octavian Andrei-directorul Direcţiei Marketing-Vânzări, Constantin Lăzăroiu(transferat de la SNLO)-director al Direcţiei Resurse Umane, Daniel Olaru(transferat de la SNLO)-director al Direcţiei Dezvoltare, Danciu Laviniu(transferat de la SNLO)-director al Direcţiei Investiţii, Daniel Pităroiu(transferat de la CE Turceni)-director al Direcţiei Financiar-Contabilitate, Grigorie Dădălău(transferat de la SNLO)-director Direcţia Achiziţii, Ion Pisc(transferat CE Rovinari)- director Direcţia Producţie, Viorel Filip-director Direcţia Tehnică, Daniela Şerban-şef Departament Juridic, Bănică Valerica(soţia judecătorului Valentin Bănică de la Tribunalul Gorj)-şef Departament Mediu(transferată de la CE Turceni), Ştefan Efrim-şef Departament Managementul Calităţii, Mircea Mezinca(transferat de al SNLO)-şef Departament Managementul Calităţii, Simionescu Dumitru(transferat de la CE Turceni)-şef Departament Sisteme Informatice, Gheorghe Simileanu-şef Departament Bugete-Credite-Patrimoniu, Luba Traian-şef Departament Achiziţii Publice, Gheorghe Roşianu-şef Birou Control Managerial. Alţi şapte salariaţi se mai află la Biroul Audit Public Intern, la Compartimentul Structurii de Securitate şi la Compartimentul Prevenire, Protecţie, Securitate şi Sănătate în Muncă. Jumătate din cei enumeraţi ar trebui să dispară din noua organigramă, asta dacă Bălăşoiu vrea să facă reducerile ca la carte.

7 jurişti şi nevasta lui Mitrescu printre şefi
În aparatul CEO mai există trei departamente care mai numără vreo 20 de salariaţi. Astfel la Departamentul Juridic al CEO sunt pe lângă şefa menţionată mai sus încă 7 jurişti adică: Ion Dafinoiu(transferat de la SNLO), Vasile Boca, Bărbulescu Daniela, Ion Doşan, Şerban Gheorghe Marius, Popescu Mugurel-Daniel, Păsărelu Octavian Florin. La Departamentul Managementul Calităţii se află încadrată şi soţia liderului Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu. Vernera Roxana Mitrescu a fost încadrată în 2010 subingineră la Compartimentul de Mediu al CE Turceni, iar acum în 2012 este subingineră în Departamentul Managementul Calităţii în CEO.
De o promovare a avut parte şi Dobriţanu Cosmin-Gheorghe, fiul directorului Dobriţanu de la CE Turceni, angajat abia pe 27 mai 2010 pe perioadă determinată în funcţia de inginer debutant la Serviciul Protecţia Mediului. Acum respectivul nu numai că nu mai este angajat pe perioadă determinată ci a fost promovat în CEO. Departamentul Mediu are şi el şase salariaţi, împărţiţi pe Biroul Mediu privind energia şi Biroul Mediu privind Mineritul.

15 salariaţi la Resurse Umane
În Direcţia de Resurse Umane a CEO mai lucrează vreo 15 salariaţi, aceasta fiind împărţită în trei servicii: Serviciul Resurse Umane Salarizare, Serviciul Organizare Formare Profesională şi Serviciul Relaţii Parteneriat Social. Pedelistul Dănuţ Stegărescu, amicul lui Ionel Manţog, este economist la unul dintre aceste servicii, el fiind transferat pe post de la CE Turceni.

Fostul “general” Tunaru, şef Serviciu Vânzări
La Direcţia Marketing Vânzări sunt alţi 16 salariaţi, iar Eugen Tunaru, fostul director al Complexului Energetic Turceni(pus în 2009 pe funcţie de şi în locul lui Ionel Manţog), transferat însă de la CE Rovinari, ocupă aici un post de şef al Serviciului Vânzări. Biroul Vânzări En-Gross este condus de Cristina Pricopiu, din postura de şef al acestuia, Victor Georgescu conduce Biroul Vânzări cu Amănuntul iar Serviciul Management Energetic este condus de Marius Finca.

Nepoata lui Manţog, juristă în Divizia Strategii-Dezvoltare
Divizia Strategii Dezvoltare mai are aproape 50 de salariaţi, lumea bună aleasă pe sprânceană. Astfel, la Serviciul Participaţii, Guvernanţă Corporatistă, juristă este chiar nepoata lui Ionel Manţog. Narcisa Luciana Turony a fost juristă la SNLO dar s-a transferat la CEO când credea că alături de ea va lucra şi fostul său şef, ex-generalul SNLO, Daniel Burlan. Turony mai are o colegă la acest Serviciu, pe Daniela Vlăduţi şi ea consilier juridic. La Departamentul Sisteme Informatice, condus de Dumitru Simionescu lucrează şi soţia acestuia, analist programator la Serviciul Dezvoltare Aplicaţii, soaţa directorului fiind transferată şi ea de la SNLO. În cadrul aceluiaşi Departament, dar la Serviciul Administrare Sisteme Informatice, a fost promovat şi fiul directorului Ionel Leu de la CE Turceni, Mihai-Sorin Leu. Acesta ocupă funcţia de şef Serviciu, el fiind transferat pe funcţie de la CE Turceni.

Fiica primarului din Borăscu, economist la CEO
Şi fiica primarului PSD din Borăscu, Constantin Ţucu, a fost promovată în CEO. Deşi Cristiana Claudia Ţucu a fost angajată economist la CE Turceni abia în septembrie 2009, pe perioadă determinată, acum, la scurt timp după, odrasla edilului local a fost promovată economist la CEO. Mai precis aceasta a fost promovată în cadrul Serviciului Monitorizare Servicii Complexe din cadrul Direcţiei Investiţii la Divizia Strategii-Dezvoltare.

Pedelistul Chircu, promovat la CEO
Divizia Financiară mai are şi ea 40 de şefi, în timp ce Divizia Energetică are şi ea 20. Interesant este că la Divizia Energetică a fost promovat însă Sorin Chircu, fostul şef al organizaţiei de tineret al PDL Gorj, care este inginer la Serviciul Cazane în cadrul Direcţiei Tehnice. Tot la capitolul “pile” a fost promovat şi fiul cel mic al directorului tehnic de la Turceni, Ionel Leu, Ştefan Lucian Leu fiind pus şef- Serviciu Cărbune la Direcţia Tehnică a Diviziei Energetice. Acesta a fost transferat aici de la CE Turceni.

Cine dispare din organigramă?!
La Târgu-Jiu, în câteva zile, ar trebui să se mute Bălăşoiu cu doar 100 din actualul aparat, dar cum îi va reduce nu se ştie. Cert este că jumătate dintre actualii salariaţi de la sediul CEO vor avea, în câteva zile, alte locuri de muncă, nu se ştie dacă şi alte salarii. Cel care va trebui să taie în carne vie va fi Bălăşoiu, care îşi va păstra postul de conducere pe baza examenului “organigrama” la care este acum supus.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here