Universitatea Craiova a evoluat mult sub aşteptări în prima etapă a Ligii 1. Echipa lui Cristiano Bergodi a fost dominată copios de Sepsi, dar s-a trezit în ultimul sfert de oră, iar golul lui Elvir Koljic a adus o victorie nesperată în Bănie. La Sfântu Gheorghe, Ştiinţa a fost ţinută în meci doar de paradele incredibile ale lui Mirko Pigliacelli. Italianul a anulat eforturile lui Mitrea (8) şi Purece (22, 30) din prima repriză şi a avut alte intervenţii providenţiale în partea a doua a meciului, în special în minutul 57, când a scos, cu un reflex de senzaţie, lovitura de cap a lui Carnat. La plusuri, poate fi trecut şi Marius Constantin, care a oferit o prestaţie solidă în defensivă. Golul a venit în minutul 88, când vârful bosniac a ajuns primul la o centrare-şutată a lui Bărbuţ. Craiova avusese o singură oportunitate mare până atunci, dar Mihăilă a ratat incredibil din trei metri după o centrare a lui Ivan (42). În rest, Universitatea a părut o echipă vlăguită, fără nerv şi fără inspiraţie. ,,Norocul” juveţilor a fost că în Liga 1 sunt permise, în continuare, mai mult de 3 schimbări, iar jucătorii care au venit de pe bancă au oferit un plus de prospeţime.
Bergodi: ,,Nu sunt îngrijorat”
În ciuda prestaţiei sub aşteptări a echipei sale, antrenorul Cristiano Bergodi este convins că poate îndrepta erorile. Tehnicianul a subliniat că victoria este foarte importantă.
,,Nu putem fi la 100% la început de campionat. Este normal să se întâmple să mai avem meciuri mai puțin bune, ca și cel din această seară. În prima repriză am riscat mult, iar acest lucru ne putea costa. În partea a doua am jucat mai bine, iar finalul a fost al nostru. Rezultatul este important. Suntem la început de drum lung și nu este cazul să mă îngrijorez. Avem de căutat mai multe soluții, trebuie să reglăm anumite lucruri, traseele de joc, dar acum pot spune că sunt foarte importante cele trei puncte”, a declarat italianul. Titlul ratat în urmă cu două săptămâni şi temperaturile ridicate de la ora jocului au fost ,,scuzele” lui Dan Nistor pentru o prestaţie neconvingătoare. Joi, Craiova are meci decisiv în Georgia, cu Lokomotiv Tbilisi.,,Eu mă bucur mult că am câștigat, am trecut peste cele două săptămâni grele, de după pierderea campionatului. Mă bucur că am început cu dreptul. Am fost în cantonament în Austria, o altă temperatură, aici a fost foarte cald. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede și să ne calificăm, acesta este obiectivul. Vrem să mergem cât mai departe în cupele europene, chiar în grupe, de ce nu?”, a declarat Nistor.Eroul Universităţii, Mirko Pigliacelli, a spus că atitudinea a făcut diferenţa, asta deşi Craiova a venit după o dezamăgire colosală. „Sincer, am arătat că suntem echipă tare. Ne-am antrenat foarte bine și mergem mai departe. Am fost aproape de istorie sezonul trecut, dar am început din nou, am început tare. A fost o experiență, am fost acolo, oricine credea că suntem morți, dar am ajuns la ultimul meci, dacă dădeam al doilea gol nu știu cum se termina. Nu mai vreau să mă gândesc”, a declarat portarul italian. În următoarea etapă, Craiova va întâlni Astra Giurgiu.
Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova 0-1 (0-0)
SEPSI: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, B.Mitrea, Ștefan – Aganovic (76, Kovacs), Vașvari, Deligiannidis (76 Nouvier), Purece (84, Achahbar) – Ștefănescu (46, L. Fulop), Carnat (84, V.Mitrea). Antrenor: Ovidiu Chiribici.
CRAIOVA: Pigliacelli – Vlădoiu (65, Vătăjelu), M. Constantin, Bălașa, Bancu – Nistor, Cicâldău, Mateiu (63, Screciu)– Ivan (86, Bărbuț), Koljic, Mihăilă (64, Baiaram). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Arbitri: Radu Petrescu – Radu Ghinguleac, Mihai Marica; R – Florin Andrei.
Cartonașe galbene: Vașvari, L.Fulop / Bălașa, Bărbuț
Cătălin Pasăre