Pigliacelli: “Mă simt minunat la Craiova”

179

Adus în această vară la Craiova, portarul italian Mirko Pigliacelli (25 de ani) a devenit, în foarte scurt timp, un idol pentru suporterii olteni. Pigliacelli a impresionat în primele etape prin paradele sale remarcabile, dar şi prin “nebunia” specifică marilor portari. Nu de puţine ori, goalkeeper-ul italian le-a dat emoţii fanilor prin ieşirile sale, însă acesta era recunoscut pentru cursele din afara propriului careu şi în campionatul italian. În orice caz, Pigliacelli a declarat în presă că se simte excelent în Bănie şi, momentan, nu se gândeşte la o întoarcere în ţara natală, ci la performanţe deosebite alături de Universitatea. “Din fericire, nu mi-a trebuit mult ca să le intru la inimă oamenilor, mă simt foarte bine. Vreau să obţinem maximum. Obiectivul este clasarea în primele trei. Suntem o echipă competitivă, lumea ne urmăreşte peste tot. Sunt toate condiţiile pentru a reuşi. Pentru tot ce trăiesc în această perioadă, mă simt minunat la Craiova. Aici am avut şansa de a încerca lucruri pe care în Italia nu le-am mai trăit. Stadion plin la toate meciurile, Europa League… Azi nu mă gândesc să mă întorc în Italia”, a declarat noul număr 1 al Ştiinţei, citat de portalul TuttoMercatoWeb. Italianul a spus că l-a ajutat faptul că la Universitatea lucrează mai mulţi compatrioţi de-ai săi. “Am sosit la Craiova şi mi s-a deschis o lume nouă. E un spectacol. Iar staff-ul tehnic e italian. Studiez şi engleza, pentru a reduce diferenţele”. Pe lângă Pigliacelli, Universitatea Craiova i-a mai achiziţionat în acest sezon pe fundaşul ghanez Isaac Donkor, pe mijlocaşii Alex Cicâldău şi Matteo Fedele, pe paraguayanul Cesar Meza Colli, pe atacantul bosniac Elvir Koljic şi pe africanul Nuno Rocha.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here