Pietre de moară, de gâtul lui Boc 5

166

foto predo 2Dacă ne-am lua după cântătorii puterii, primul ministru Emil Boc a salvat puterea portocalie. Poate, doar aparent. Deşi nu vrem să cobim. Mai ales că nici opoziţia nu pare prea pregătită de a prelua puterea. Oricum, Guvernul Boc 5 nu este credibil.

În fond, se dorea o cosmetizare impusă de criză. Nu de criza mondială, ci de criza internă – economică, politică şi, mai ales, socială – pe care Guvernele Boc 1-4 au adâncit-o. Şi cosmetizarea s-a decis a se face la Finanţe, Economie, Transporturi, Agricultură şi Comunicaţii. Practic la cele mai importante şi mai bănoase surse de bani pentru partidul portocaliu. Nici nu are rost să luăm, pe rând, foştii purtători de portofolii ministeriale şi să-i comparăm cu niţel mai pigmeii lor urmaşi. Mai uşor de dus de nas şi de dirijat fondurile publice ori europene spre firmele de partid şi de stat, cum li se spune celor agreate de portocalii. E suficient să ne referim la ex-ministrul Economiei, Adriean Videanu, înlocuit cu mai puţin experimentatul ex-senator Ion Ariton. Actual demnitar ce nu-i va putea refuza pe ciracii PDL în acţiunea bani pentru partid. Sau pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, altfel bun specialist. Dar Valeriu Tabără va fi carotat de fostul ministru Mihail Dumitru, demis sau demisionar, nici nu mai are importanţă. De luat în seamă este faptul că acesta fu pus mintenaş şef al Comisiei Prezidenţiale pentru agricultură.

S-ar putea afirma că Emil Boc al 5-lea şi-a semnat condamnarea la moarte politică înainte de aşteptata Moţiune de cenzură. El are de dus starea grea a ţării pusă pe butuci de guvernele Boc 1-4. Perioadă în care nu s-a remarcat prin măsuri economice salutare, ci mai ales prin prea apăsătoarele împrumuturi bancare. La FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană şi, mai nou, la fondurile de investiţii. Deci tot la bănci, cu dobânzi împovărătoare. În total, s-au împrumutat vreo 30 de miliarde de euro şi ne este greu să presupunem că ţara va scăpa de ele mai devreme de trei-patru generaţii de acum încolo. Bani pe care-i va returna tot cetăţenii României şi nu primul ministru Emil Boc sau preşedintele Traian Băsescu. Un preşedinte cel puţin inconştient, din moment ce mai ieri, după întâlnirea cu Jeoffrey Francks, şeful delegaţiei FMI, vorbea ca posibil un nou împrumut de prin luna octombrie încolo.

S-ar putea ca aparent firava opoziţie – formată din PSD, PNL, PC – să reuşească un guvern mult mai credibil. De care este nevoie şi despre care s-ar putea vorbi mult înainte de Moţiunea de Cenzură pe care opoziţia o pregăteşte.

Nu s-a bătut prea multă monedă pe o declaraţie a ministrului udemerist al Culturii, care-a spus clar că el nu este de acord cu Ordonanţa de Urgenţă referitoare la drepturile de autor. Şi să vezi bobârnac din partea UDMR la adresa coaliţiei la putere. Până acum, UDMR a luat portofolii ministeriale şi posturi grase în teritoriu. Plus suspecte concesii legislative. Aduşi la putere de Traian Băsescu, acela care a năşit coaliţia la putere, rămâne de văzut dacă UDMR nu se va retrage nemulţumită de noua reîmpărţire a ciolanului de ros la remaniere. Şi atunci, pietrele de moară legate de gâtul primului ministru Emil Boc s-ar putea să-l bage la apă mai rău decât Moţiunea de cenzură.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here