Artiștii nu se pot distanța de viață, chiar dacă ar vrea, și Florin Hutium cu siguranță nu vrea. În spatele aspectului exterior al unei persoane timide și rezervate se află o personalitate foarte curajoasă și tenace, un om determinat să își facă auzită vocea cu orice cost prin operele sale.
Când scriu aceste rânduri sunt conștient că nu am dat suficientă dreptate geniului artistic al lui Florin Hutium și că am tratat cu superficialitate unele aspecte ale sale, atât ca om cât și ca artist.
În pictura sa exprimă toată suferința pământului natal, acest lucru fiind perceput uneori drept artă prea ”dificilă”. Este în special cazul operelor sale unde, totuși, pictura sa nu e doar pesimistă, ci tragică și profund umanistă, chiar dacă se ascunde sub un voal de ironie.
E clar timpul să oprim această tentativă de a-l deturna pe Florin din câmpul contrarevoluției capitaliste. Acest articol încearcă să restabilească echilibrul, să demonstreze ceea ce Hutium este de fapt: un mare artist român care folosește pictura pentru a exprima evenimentele teribile și inspiratorii ale perioadei în care trăiește în țara sa jefuită, umilită, un om din popor care încă mai crede în posibilitatea unei lumi mai bune, un idealist care urăște injustiția și inegalitatea.
Sunt convins că oricine ascultă cu atenție ”simfonia sa picturală” poate căpăta o profundă viziune a ceea ce înseamnă să trăiești evenimentele importante și inspiratorii pe care poporul român le traversează. Privitorul ajunge să cunoască și să iubească această muncă splendidă și este o experiență plină de satisfacții și în continuă mișcare: când mă uit la opera sa închid ochii și mă las purtat în lumea artistului, îi observ atent, amuțit și plin de admirație această lume, una plină de dragoste, forță, curaj, cunoaștere și speranța într-o viață liberă, corectă, pură, minunată și caldă, așa cum este patria sa, prea mult timp tratată rău de toți opresorii, o patrie plină de istorie și vise ale unui popor extraordinar, pur și tenace. Îl văd și îmi apar spontan în minte aceste fraze care zboară pe deasupra:
”Sunt un ”pictor-compozitor” și văd epoca noastră ca pe ceva eroic”.
”Consider că orice artist care se izolează de lume este condamnat”.
Astăzi, într-o epocă de apostazie și cinism, în care numai ideea de a construi o lume nouă și mai bună este întâmpinată cu zâmbete cinice de către tribul fariseilor și al prostituatelor intelectuale, e dificil să îți imaginezi spiritul eliberării, care este prezent în tablourile lui Florin. Pentru a găsi cuvintele potrivite trebuie să citez faimoasele versuri cu care tânărul poet Wordsworth a întâmpinat revoluția franceză:
”Era dulce să fii viu în zori / Dar să fii tânăr era splendid!”
Idealurile democratice și socialiste din decembrie nu au atras doar masele asuprite și exploatate, ci au inspirat și pe cei mai buni dintre artiști și intelectuali, care s-au alăturat, irezistibil atrași de cauza revoluției.
Într-o dezbatere despre opera acestui artist am fost întrebat dacă Hutium este preocupat de a fi înțeles. Am replicat: ”Judecând după publicul de astăzi, da: există multe aplauze și chiar un fluier.” Specific faptul că operele sale sunt contra birocrației și opresiunii poporului, chiar prin ideologii aparent corecte, dar supuse greșelilor, cum este să fii uman, și că în calitatea sa de artist român Hutium este interesat exclusiv să pensuleze muzica pentru noua generație în tablourile sale: ”Fiecare se gândește la propria piele atunci când, de fapt, ar trebui să ne gândim la cauza comună”. În muzica și versurile de la ”Wind of Change” – Scorpions, inspirat de un concert al lor la Leningrad, sunt povestite schimbările politice care au loc în Europa de Est, libertatea în blocul comunist, finalul incipient al războiului rece. În pictura sa artistul Florin Hutium povestește aceste evenimente, purtându-și penelul printr-o zonă pe care o cunoaște intim și profund.
Operele sale sunt și rămân documente istorico-emotive ale unui popor divizat între opoziție și apartenență, la care Florin Hutium este un extraordinar punct de observare istorică a celor mai recente evenimente ale unei națiuni cu greutate semnificativă pe harta echilibrului geopolitic. O narare care se derulează într-o retrospectivă dedicată lui, ce se prezintă sub forma unei structuri deschise picturii naționale și internaționale, oferind un stimul pentru discuții și pentru confruntarea și aprofundarea realității prin imagini.
Florin Hutium nu operează prin sintetizarea de imagini, la el nu există tăieturi sau ștergeri, el doar acumulează, pentru a putea multiplica detaliile, oferind cât mai multe indicii posibile pentru decodificarea realității din spatele aparențelor și ironiei. În același timp, acumularea pare să creeze o detașare de realitate și de imersiunea într-un univers aproape fabulatoriu în care, totuși, prezența unor anumite desacralizări și simboluri proprii puterii comuniste nu oferă senzația de abandon.
Pierluigi LUISE
