De la o vreme, mai ales de când preşedintele Traian Băsescu ni i-a adus în bătătură pe alde FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană ca să ne-mprumute, ne merge foarte bine, oficial.
Vine nenea Joffrey Fanks, de câteva ori pe an, şi ne spune ce şi cum. Altfel, n-am fi în stare să ne conducem şi, la fel, n-am fi capabili să ne dăm seama dacă ne merge bine sau prost. Aveam impresia, uneori chiar convingerea că suntem direcţionaţi de Guvernul PreşBăsescu-Boc. Fals. Ne dăm seama că aproape nimic nu mişcă-n ţara asta, nici râul şi nici ramul, fără binecuvântarea liderilor finanţelor mondiale. Economişti de-ai noştri, neaoşi, precum Liviu Voinea sau Ilie Şerbănescu, ca să luăm numai două exemple, ne zic adevărul şi ne arată greşelile economice şi sociale ale guvernărilor. Mai ales cele din domeniul fiscal. Nu, ei nu au voie să fie auziţi şi ascultaţi. În primul rând pentru că îşi permit să critice guvernul şi măsurile lui antiromâneşti, îndreptate împotriva cetăţenilor de rând. Despre Emil Boc, preşedintele portocaliilor, jos pălăria. Joacă foarte bine teatru şi-i păcăleşte pe mulţi fraieri. Care îl cred şi au impresia că portocaliii scot din marasm societatea românească. Când, de fapt, regimul băsescian, unul portocaliu, o duc de râpă. Efectele pozitive sunt doar în declaraţiile lor, nu şi în jalnica realitate din jurul nostru. O delegaţie a FMI, BM şi CE se află pe la noi. Joffrey Franks ne spune cât de bine o ducem, ce trebuie să mai facem ca să ne înglodăm şi mai tare în datorii, ce rectificări bugetare să avem în vedere pe luna august. Atunci, de ce mai sunt plătiţi primul ministru, Emil Boc, miniştrii de finanţe şi ceilalţi amploaiaţi cu salarii babane şi toată liota lor? Din moment ce la Bucureşti nu se decide nimic! Aşa îşi permite Joffrey Franks să ne aburească frecvent cu creşterea economică, ba chiar cu accelerarea creşterii economice. Şi nu uită să mai pună un dar, ori dacă. Adică să ţinem seama de ce ne spune el, să facem reforme satisfăcătoare şi investiţii solide. De sumele ce le avem la dispoziţie, ca ţară, din acordul stand bay nu mai e cazul să amintim. Datoria externă şi cea faţă de bănci e în permanentă creştere. Numai că a mai apărut şi un „director de ţară” pentru România, Peter Harold, din partea Băncii Mondiale. El ne-a spus că va fi bine şi la vară cald. Lui Emil Boc i-a şoptit cum că: „Acordul cu FMI, BM şi CE a fost unul foarte reuşit”. Se prea poate, doar din punctul lor de vedere. Că bunăstare n-a apărut pe meleagurile noastre. Ai noştri lideri dovedesc că nu le pasă nici cât negru sub unghie de soarta poporeanului. Nici Traian Băsescu n-a vorbit nimic de îndatorarea economică, bătându-se pe burtă cu Joffrey Franks, la Cotroceni. Numai dacă-i ascultăm pe liderii occidentali, Nicolas Szarcozi sau Angela Merkel, sănătoşi la cap, care au spus-o clar: „Pierderile unor state membre UE, ce nu-s capabile să se gospodărească, poate duce la pierderea suveranităţii”. La noi, aproape că nu mai este cazul. De când cu ciuma portocalie e greu de apreciat dacă mai avem suveranitate. Sunt prea multe motive să afirmăm că nu!
Ion Predoşanu
