Petrom închide noi sonde în Gorj

8364

OMV Petrom, singurul producător de țiței și gaze din România, închide mii de sonde în următorii patru ani. Potrivit unui anunț lansat în sistemul electronic de achiziții publice, compania va încheia un nou contract-cadru pentru „lucrări asociate abandonării de adâncime a sondelor”. Până la 1.050 de sonde vor fi abandonate în Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj și Mehedinți.

Compania închide an de an din sonde, pentru că zăcămintele din care se extrage sunt tot mai goale.
Petrom a scos la licitație contractele de lucrări pentru cinci loturi. Unul dintre ele are legătură cu Gorjul. Numărul estimat de sonde care vor fi dezafectate este cuprins între 1.280 și 3.985, în baza acestui contract-cadru.
Lotul 3 se referă la „Execuție lucrări asociate abandonării de adâncime a sondelor aparțînând OMV PETROM situate în județele: Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți”.
„La data inițierii acestei proceduri, OMV Petrom estimează că, cel puțin trimestrial, pe parcursul derulării Acordului cadru pentru fiecare lot, urmează să lanseze o invitație la ofertare pentru semnarea unui Contract Subsecvent. Cantitățile estimate aferente Acordului cadru pentru Lotul 3, respectiv cantitățile ce ar putea face obiectul unui singur Contract Subsecvent dintre cele care urmează sa fie atribuite, pe durata Acordului Cadru, sunt: Acord Cadru: min. 360 sonde și max. 1.050 sonde; Contract Subsecvent: min. 5 sonde și max. 50 sonde. Valoarea estimată min/max per Acord Cadru: Lot 3: VE min = 17.893.956,24 lei; VE max = 52.190.705,70 lei; Valoarea estimată min/max per Contract Subsecvent: Lot 3: VE min = 248.527,17 lei, VE max = 2.485.271,70 lei”, potrivit anunțului.
Ofertele companiilor interesate sunt așteptate până la data de 27 martie și sunt așteptate câte trei oferte pentru fiecare lot.
După închiderea sondelor, Petrom are obligația să ecologizeze terenurile.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Pe bune? Petrom are obligatia sa ecologizeze terenurile? Suna atat de simplu in teorie – au pus mii de sonde, acum le scot si ecologizeaza, dar ce sa mai ecologizeze cand s-au produs dezastre ireversibile? Ce sa mai ecologizeze cand sunt peste 900 de replici ale unui CUTREMUR? Ce sa mai ecologizeze cand panza freatica e compromisa pe termen lung? Rusine, Petrom! Dar rusine si gorjenilor care nu reactioneaza si nu lupta impotriva acestor atrocitati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.